Problemele par să nu se mai termine pentru Wayne Rooney. Separat de soţia sa după ce presa i-a demascat escapadele erotice, starul englez este foarte aproape să se despartă şi de Manchester United.
Total nemulţumit de randamentul elevului său, Sir Alex Ferguson ar putea să accepte negocierile cu Real Madrid, care intenţionează să ofere nu mai puţin de 85 de milioane de euro în schimbul lui Rooney.
Declaraţiile pe care atacantul le-a oferit presei după meciul cu Muntenegru fac evident conflictul cu Ferguson. Managerul a explicat absenţa golgeterului său de pe gazon motivînd că o accidentare la gleznă l-a împiedicat să îşi atingă potenţialul maxim.
"Nu am avut nici o problemă la gleznă, sînt 100% sănătos. Nu ştiu de ce a spus Ferguson că sînt lovit", a replicat Rooney, lăsînd să se înţeleagă că nu va mai tolera starea actuală de fapt pentru mult timp.
Alertaţi, oficialii lui Real Madrid au intrat rapid pe fir şi vor încerca să-l convingă pe Rooney să accepte propunerea venită de pe Bernabeu, mai ales că jucătorul se află şi în graţiile lui Jose Mourinho: "Mi-ar plăcea foarte mult să lucrez cu el!".
International • Campionate • MANCHESTER UNITED
Rooney, aproape de Real după conflictul cu Sir Alex: "Sînt 100% sănătos, nu ştiu ce spune managerul"
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 14 octombrie 2010
{{text}}