Fotbal   •   Liga 1   •   TIMIŞOARA

Scandalul de la naţională îl lasă rece pe Contra » Zicu protejat

cosmin contra

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 14 octombrie 2010

Antrenorul i-a luat apărarea mijlocaşului, care a fost criticat pentru prestaţia de la Naţională, din meciul cu Franţa (0-2)



Ianis Zicu a trăit de la extaz la agonie convocarea la echipa naţională pentru meciul cu Franţa. Mijlocaşul a început titular pe Stade de France, dar a fost înlocuit la pauză. Imediat după finalul meciului au venit şi criticile la adresa sa, chiar şi din partea şefului FRF, Mircea Sandu. În ajutorul lui Zicu au sărit însă oficialii lui Poli, care au discutat chiar în acea seară cu machedonul şi l-au încurajat.



"În atac n-a contat nimeni!"

Şi Cosmin Contra a sărit în apărarea jucătorului care, la Poli, face senzaţie. "Nu ştiu de ce ar fi criticat Zicu după acel meci pentru că el s-a achitat foarte bine de sarcinile pe care le-a primit. Nu poate fi acuzat că nu a contat în ofensivă, pentru că acolo nu am contat ca echipă. Ianis ajunsese să evolueze fundaş stînga la un moment dat", a explicat "Guriţă".



Contra: "Nu e războiul meu"

Tehnicianul timişorenilor a scos în evidenţă randamentul lui Zicu din derby-ul cu Rapid (2-1). "El a jucat tot în banda stîngă şi cu Rapid. Nu a avut mai puţine sarcini defensive ca la naţională, dar a reuşit să marcheze de două ori pentru că echipa a fost concentrată şi pe atac", a susţinut Contra, care a dezvăluit însă că nu vrea să intre într-o polemică cu selecţionerul Răzvan Lucescu, la fel ca şi colegul său de generaţie, Gică Hagi. "Eu nu vreau să intru într-un război care nu este al meu. Este problema lor", a conchis tehnicianul timişorenilor.



"Am cerut atitudine din partea jucătorilor la meciul de la Tîrgu Mureş pentru că nu vrem să existe o relaxare după ultimele victorii din campionat"

Valentin Velcea, antrenor Poli



"Pentru mine rezultatul cu Tîrgu Mureş este mai important decît cel cu Rapid pentru că vreau să văd cum reacţionează echipa după astfel de victorii"

Cosmin Contra, antrenor Poli



Big brother Sabău

Meciul FCM Tîrgu Mureş - Poli, de sîmbătă, se anunţă special, pe banca mureşenilor aflîndu-se acum fostul tehnician al timişorenilor, Neluţu Sabău. "Neluţu cunoaşte în cel mai mic amănunt jucătorii pe care îi avem şi tocmai de aceea putem spune că întîlnim un adversar incomod. Le-am spus şi jucătorilor că dacă nu cîştigăm sîmbătă va fi din nou o stare de nesiguranţă, vor apărea criticile. Vreau să-i văd că sînt concentraţi şi dispuşi la efort", a concluzionat "Guriţă".



"Periculoşi pe contraatac"

Antrenorul lui Poli, Cosmin Contra, a disecat tactica adversarilor de la Tîrgu Mureş. "În ultimele două meciuri au jucat în sistemul 5-4-1 şi au demonstrat că pot pune mari probleme pe contraatac. S-au întărit cu nişte jucători valoroşi ca Fernandes, Vasilache sau Florin Dan şi au demonstrat că formează o echipă solidă", a explicat Contra.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.