Ana Maria Brânză, vicecampioana olimpică din 2008, la spadă, a declarat că nu s-a gîndit niciodată să nu concureze pentru România, chiar dacă ar schimba multe în ţară
Spadasina a vorbit la emisiunea "Profil de campioană" (digisport) despre cele mai importante momente din cariera sa şi despre viitorul ei în lumea sportului.
...despre dezamăgirile din carieră: "Anul 2003 a fost un an în care nu mi-a mers bine, m-am simţit într-un impas. Am avut un blocaj, nu puteam să trec peste. Titlul european cîştigat spre finalul anului m-a ajutat să depăşesc aceste momente. Accidentarea din 2009 mi-a dat planurile peste cap, a fost o perioadă foarte grea. M-am recuperat din punct de vedere fizic, dar încă nu mi-am recăpătat încrederea în mine".
...despre Jocurile Olimpice: "Medalia de argint din 2008 este cea mai mare împlinire a mea. Multă lume avea încredere în mine şi trebuia să le demonstrez de ce sînt capabilă şi să nu-i dezamăgesc. Pînă la urmă, am reuşit să-i fac mîndrii pe cei din jur."
...cea mai mare bucurie: "Deşi am primit mii de mesaje de felicitare, cea mai mare bucurie am simţit-o atunci cînd doi copii de la sala din Ghencea mi-au spus că s-au apucat de scrimă după ce au văzut-o pe Ana Brânză la Beijing. Nu mi-a mai trebuit nimic atunci!"
...despre România: "E o ţară superbă. Din păcate, România nu este exploatată aşa cum trebuie. Apreciez că mai există oameni cu bun-simţ, ospitalieri. E unul dintre motivele pentru care nu vreau să părăsesc ţara. Nu-mi place politica, dar aş schimba aproape tot în România, dar în primul rînd mentalitatea oamenilor. Varianta de a concura pentru altă ţară o exclud din start. Nici nu mă gîndesc la aşa ceva."
...despre Londra 2012: "Vrem să pregătim fiecare pas pînă la Londra, iar acolo să atingem apogeul. Este mult de muncă. Trebuie să ne luăm revanşa după Europenele din acest an."
{{text}}