Omul care a fost, pe rînd, jucător, preşedinte şi antrenor în 3 mandate în Ghencea şi-a imaginat derby-ul de mîine şi a fixat 10 puncte esenţiale pe care echipa trebuie să le respecte ca să cîştige.
Marius Lăcătuş a pregătit timp de două săptămîni derby-ul cu Dinamo, cel mai important meci de la revenirea lui în Ghencea. Îi ştie bine pe jucătorii "cîinilor", îl cunoaşte perfect şi pe Andone, aşa că a putut să stabilească 10 lucruri de care fotbaliştii lui trebuie să ţină cont ca să ia trei puncte din Ştefan cel Mare:
1. "Dinamo nu e slabă!". Lăcătuş crede că "roş-albii vor juca mai bine împotriva noastră decît au făcut-o în partidele recente pe care le-au avut. Ştiu sigur că aşa va fi, deoarece motivaţia lor va fi uriaşă".
2. Importanţa debutului. "Am dat noi şi trei goluri în primele 20 de minute cu Napoli, şi tot n-au fost suficiente!", a glumit tehnicianul. "Fiara" ştie însă că "să fii în avantaj după primele minute ale unui derby e un lucru foarte important, mai ales dacă-ţi păstrezi concentrarea timp de 90 de minute. Aşa, sigur păstrezi avansul de pe tabelă".
3. Steaua nu e omogenă. "Am avut pentru prima dată timp suficient să pregătesc echipa şi fizic, şi tehnico-tactic, numai că mi-au lipsit vreo 10 jucători plecaţi la loturile naţionale, oameni cu care n-am putut să lucrez", a recunoscut antrenorul. Tătăruşanu, Apostol şi Bilaşco sînt trei titulari pe care Lăcătuş i-a primit la antrenamente cu doar o săptămînă înaintea derby-ului.
4. "Atenţie la Dănciulescu!". Lăcă se teme de atacantul cel mai experimentat de la Dinamo: "Finul meu m-a cam ars pe unde m-a prins! Sper să nu ne gîndim după meciul ăsta că mai bine juca Andrei Cristea!".
5. Ignoră declaraţiile patronului: "Nu-l ştiţi pe Gigi? A zis că batem cu 5-0 în Ştefan cel Mare, dar putea spune orice, el e foarte imprevizibil. Nu-mi dau seama de ce a dat pronosticul ăsta, numai el ştie de ce a făcut-o".
6. Ştie secretele lui Andone: "Mă cunosc cu Ando de foarte mult timp, prietenia noastră nu a început după ce am intervenit la Valentin Ceauşescu pentru ca el să nu fie suspendat, ci cu mult timp înainte. Meciul de duminică e special pentru mine şi prin prezenţa lui Andone pe banca lui Dinamo".
7. Atmosfera va fi incandescentă. Lăcătuş nu crede că în Ştefan cel Mare vor fi spectatori puţini, cum s-a întîmplat la ultimele meciuri ale "cîinilor": "S-a vorbit enorm despre meciul ăsta şi e derby-ul de tradiţie al României, un joc care atrage orgoliul fanilor".
8. Victoria înseamnă timp: "Meciul cu Dinamo e important pentru viitorul Stelei. Un succes ne-ar garanta că vom disputa în linişte partidele următoare, pînă la iarnă, un aspect deosebit de important!".
9. "Să jucăm ca pînă acum!". Lăcătuş nu o vede pe Dinamo capabilă să cîştige dacă Steaua îşi menţin prestaţia din etapele trecute: "Trebuie să păstrăm jocul bun din meciurile cu Napoli şi cu Sportul! Rezultatele n-au fost mereu bune, dar prestaţiile noastre m-au mulţumit".
10. Exemplul Rădoi pentru stelişti: "Îl dau mereu exemplu pe Mirel, un jucător cu o atitudine exemplară, pe care te poţi baza mereu. E capabil să se sacrifice pentru echipă şi e foarte serios".
Lăcătuş în Derby de România
Ca jucător
- a bifat nu mai puţin de 30 de meciuri
- a obţinut 14 victorii
- a marcat 7 goluri
Ca antrenor
- a condus-o pe Steaua la 3 meciuri împotriva lui Dinamo
- a cîştigat unul, a pierdut unul şi o dată a terminat la egalitate
Ca preşedinte
- a prins două Derby-uri de România
- ambele s-au terminat la egalitate: 2-2 şi 1-1
7 ani a fost căpitanul Stelei Marius Lăcătuş, în perioada 1993-2000
17 ani şi-a petrecut Lăcătuş în curtea Stelei: 14 ca jucător, un an şi 8 luni ca antrenor şi 8 luni ca preşedinte
21 de trofee a cîştigat Lăcătuş la Steaua, fiind pe primul loc all-time, clubul avînd în palmares 50 de trofee în 63 de ani de existenţă
80 la sută din duelurile lui Lăcătuş, ca stelist, împotriva lui Dinamo, adică 28 din 35, s-au terminat fără înfrîngere pentru fostul număr 7 din Ghencea
Fotbal • Liga 1 • DINAMO - STEAUA, MÎINE, 20:30, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO
Decalogul fostului număr 7! » Marius Lăcătuş îşi dezvăluie legile după care pregăteşte Derby de România!
Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu — sâmbătă, 16 octombrie 2010
{{text}}