Cristi Borcea şi Mihai Stoica au avut un schimb de replici la Fanatik Show, pe Digisport, fostul conducător stelist recunoscînd că există posibilitatea de a ajunge la Dinamo din iarnă. Stoica mărturiseşte că a sperat la o revenire în Ghencea, însă se declară dezamăgit de atitudinea pe care a avut-o la adresa lui patronul roş-albaştrilor, Gigi Becali.
"Am avut discuţii cu MM din vară, am zis încă de atunci că vreau să mă retrag. Am spus că nu mai rezist şi îmi este foarte greu, dar nu mai pot. Am discutat foarte puţin şi foarte rar despre problemele esenţiale de la club pentru că am vrut să mă detaşez. De 6 luni îi fac marcaj strîns lui MM, aştept să-l facă fericit pe tatăl lui, care e dinamovist şi să accepte oferta noastră", a spus Borcea.
"Chiar dacă dădeam declaraţii că nu revin la Steaua, credeam că o să mă întorc în Ghencea. Am fost la un pas de a mă întoarce, dar cînd am văzut că nu primesc decît ironii şi insulte din partea lui Gigi, am hotărît să-mi revizuiesc atitudinea.
Nu am trădat Steaua, am lucrat 5 ani de zile acolo şi cred că mi-am făcut datoria. Am fost stelist, aşa cum am mai spus-o speram că o să mă întorc. Dădeam declaraţiile pentru a-l irita pe patronul echipei.
Eu am făcut echipa mare a Stelei, schimbarea majoră s-a făcut după venirea lui Zenga, performanţele s-au obţinut cu ideile mele. Voi lua decizii profesionale, nu sînt respectat de către conducerea din Ghencea", a replicat Stoica.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}