În noiembrie 1983, Ovidiu Ioaniţoaia îl intervieva în vestiar pe Lung la Bratislava, după Cehoslovacia - România 1-1, meciul care ne-a adus calificarea la Euro '84.
La 27 de ani de la imaginea de arhivă, Silviu Lung oferă un amplu interviu pentru un ziarist din noul val al Gazetei
"Nagyon reg nem beszeltem magyarul. A legjobb barataim magyarok". Silviu Lung a început surprinzător dialogul cu echipa "Gazetei", abordîndu-l pe fotoreporterul Vakarcs Lorand. "Nu am vorbit demult în maghiară. Cei mai buni prieteni ai mei sînt maghiari", a tradus zîmbitor. Silviu Lung e al nostru, al tuturor. Aşa ni-l amintim, aşa a fost, un uriaş cu inimă bună.
S-a născut la Sînmiclăuş, un sat din judeţul Satu Mare, unde, în vacanţă, ducea sufertaşul bunicilor care munceau pe cîmp. Cînd a împlinit un an s-a mutat împreună cu familia la Carei. După un deceniu s-a mai mutat o dată, de data aceasta în careu. Ne-am întîlnit la o cafea. I-am trimis întrebările pe colţul lung, a parat prompt şi a returnat precis, ca atunci cînd degaja balonul din mînă pînă în terenul advers.
- Aţi fost portar de la început?
- La început jucam în cîmp, cînd eşti mic îţi place să marchezi. Abia după vreo doi ani am început să stau în poartă. Locuiam la două minute de Şcoala Generală nr. 2 din Carei. Cînd aveam timp liber eram în curtea şcolii.
- Nu aţi fost tentat de baschet?
- Am făcut şi baschet, eram în echipa şcolii. Am jucat şi handbal, în clasa a opta făceam parte din formaţia liceului. La tenis de masă am fost vicecampion judeţean. Am practicat toate sporturile. La baschet am jucat şi coordonator, nu eram foarte înalt atunci. La 17 ani aveam 1,82 m şi am ajuns la 1,96. Tibi are 1,96, iar Silviu are 1,90.
- Cum v-a descoperit Universitatea Craiova la Carei?
- La 16 ani am debutat în Divizia C, la Victoria Carei. Echipele erau obligate să folosească juniori. Am jucat la juniori doi ani, iar antrenorul Constantin Ionescu, bucureştean la origine, m-a văzut şi m-a luat la echipa mare. Au promovat cu mine în poartă. Cînd mai erau cîteva etape, eram practic promovaţi, am jucat la Minerul Baia Borşa. Am făcut 1-1, am apărat foarte bine. Observatorul meciului a fost Coloman Braun, îi spuneam "Cibi-baci".
- V-a recomandat Universităţii?
- M-a recomandat lotului naţional de juniori antrenat de nea Titi Ardeleanu, Dumnezeu să-l odihnească în pace! La trial am apărat bine şi am fost convocat la acţiunile lotului. Jucam în Divizia B, eram plătiţi de o întreprindere, al cărei director era un oltean, domnul Lăţea, prieten cu Corneliu Stroe. I-a dat telefon: "Uite, am aici un copil talentat, tatăl lui lucrează la mine. Joacă deja în Divizia B". Domnul Stroe m-a văzut la un meci al lotului de juniori şi, după ce s-a terminat campionatul, ne-am trezit cu dînsul la noi acasă.
"Tata mi-a dat o lecţie de viaţă"
- Cum au decurs tratativele?
- Nu provin dintr-o familie bogată, tatăl meu era fierar, nu mi-e ruşine s-o spun, dar era un om foarte cinstit. Să munceşti nu e o ruşine. A venit domnul profesor Stroe şi a zis "Baciu' Lungu, vă voi ajuta şi cu meditaţii pentru ca Silviu să poată face o facultate. Uite, am să vă dau şi 10.000 de lei în două tranşe". Salariul mediu era 1.500-2.000 de lei. Eu nu aveam voie să semnez, eram minor, dar cînd am auzit de Oblemenco, Deselnicu, am început să visez cu ochii deschişi. Tata a semnat în locul meu.
- A fost singura ofertă?
- După trei zile am primit o lecţie de viaţă de la tatăl meu. Au venit la noi reprezentanţi ai clubului Poli Timişoara. Mama era lîngă mine, "Puiul meu, mai bine să mergi la Timişoara, e mai aproape de casă". Timişorenii au fost dispuşi să plătească 40.000 de lei pentru mine şi să mă ajute să ajung la o facultate. Nu am să uit niciodată ce a răspuns tata: "Domnule, bani îmi trebuie, e o sumă foarte frumoasă pentru noi, dar eu am semnat pentru Craiova şi mi-am dat cuvîntul de onoare. Nu pot să accept pentru toţi banii din lume". Tata nu mai este, Dumnezeu să-l odihnească!, a murit în urmă cu trei ani.
Sperietura din spital
- La cîţiva ani după ce aţi ajuns în Bănie, aţi trecut printr-un moment de cumpănă.
- Am avut hepatită A, o formă mai uşoară, dar care a fost depistată foarte tîrziu. Nu mă simţeam bine. Am jucat cu Spania bolnav, a fost 2-2, n-am avut nici o vină, dar am fost acuzat. A fost un articol la comandă într-un ziar sportiv. Jurnalistul a venit peste ani să-mi ceară scuze, că aşa a trebuit să fie făcut articolul. Nu m-am supărat pe el, dar pe mine, la 22 de ani, m-a afectat. Imediat după Spania, am avut meci la Buzău. Mă simţeam foarte rău, le-am spus că nu pot să joc. Era foarte cald, am ameţit la încălzire. Am fost învinşi dintr-un penalty în minutul 90.
- La medic cînd aţi mers?
- După meci m-am dus direct la spital. Îmi aduc aminte că medicul Frînculescu, care a fost tatăl meu spiritual la Craiova, discuta cu doamna doctor Vinuţiu. Eu eram mai în spate. "De ce l-ai adus aşa de tîrziu? Era să moară!", i-a spus lui Frînculescu. Cînd am auzit, m-au lăsat picioarele. Atunci m-a ajutat şi fostul ministru de externe Ştefan Andrei cu nişte medicamente.
- Cînd aţi revenit?
- După un an de zile. Mai greşeam, s-a pus şi problema unui împrumut la UTA. Le-am spus că nu mă duc în Divizia B, că voi accepta orice provocare. Viaţa mea s-a schimbat radical cînd am început campania din 1982-1983. Returul de la Florenţa a fost meciul relansării mele. Ca o coincidenţă fericită, am fost convocat la naţională, pentru meciul cu Italia, care s-a disputat tot la Florenţa, unde am apărat foarte bine. Mircea Lucescu m-a convocat de pe aeroport, veneam de la Bordeaux. Atunci aveam puternice sentimente legate de ţară, de tricolor. Astăzi sînt foarte dezamăgit de ce se întîmplă, nu sînt locuri de muncă, tinerii pleacă în străinătate.
De ce rata Cîrţu
- Aţi fost un portar talentat sau unul muncitor?
- Nu am avut talentul foarte mare al altora, dar am avut talent. La mine munca a fost determinantă. Rămîneam după antrenamente, lucram suplimentar. Atunci nu aveam antrenor cu portarii. Nu lucra nimeni cu mine acrobaţie, coordonare, planificarea unei şedinţe de pregătire. Astăzi, puţini stau după antrenamente să lucreze. E şi o altă societate, o viaţă trepidantă, sîntem în era informaticii, toată lumea se grăbeşte. Eu îi apreciez pe jucătorii care rămîn după antrenamente să se perfecţioneze. Nu dau exemple. Stau şi din generaţia asta, dar mult mai puţini.
- Care a fost secretul Craiovei cînd a prins semifinalele Cupei UEFA?
- Talentul foarte mare. Acolo unde ai 7-8 jucători la naţională, e clar că s-a ajuns la maturitate. Majoritatea aveam 26-27 de ani, eram împreună de la 20 de ani. Ne cunoşteam foarte bine, ne simţeam pe teren, practic nu ne trebuia tactică de joc, tactica o făcea valoarea jucătorilor. Fundaşii noştri laterali erau pistoane, mijlocaşii scoteau uşor jucători din joc. Sorin Cîrţu dădea nişte goluri fabuloase, din unghiuri imposibile, şi cu stîngul, şi cu dreptul. Cînd scăpa pe centrul porţii, din şase ocazii nu ştiu dacă marca două goluri.
- Avea emoţii?
- L-am întrebat de ce ratează. "Silviule, cînd scap pe centru am prea multe idei în cap", mi-a răspuns. Îl aveam pe Cămătaru, un vîrf cum rar găseşti azi. Loviturile lui de cap erau năucitoare, era foarte greu să-i iei mingea, ne ajuta mult la fazele fixe şi în apărare. La noi, jucătorii de "naţională" stăteau pe bancă. Cu cinci zile înainte de meci nu ştiau cum să se odihnească mai mult, să nu facă vreo întindere, să nu-i dea şansa concurentului pe post să joace.
Mircea Lucescu i-a scăpat de complexe
- S-au studiat adversarii în acea campanie?
- Doar dacă avea cineva posibilitatea să meargă. Îmi aduc aminte că Nea Tică Oţet a fost să vadă Fiorentina, a urmărit-o şi pe Kaiserslautern. Nu aveam studii video. În general, pe noi ne interesa jocul nostru, cum spunea şi Nea Imi, că n-au trei picioare.
- Nu aţi avut trac cînd aţi întîlnit campioni mondiali ca Passarella şi Antognoni?
- Nu. Mircea Lucescu lua echipa naţională, făceam turnee în America de Sud. Am jucat cu echipe valoroase şi ne-am dat seama că nu sîntem mai slabi, ba, din contră, putem fi mult mai buni ca ei. Atunci ne-am schimbat total modul de a gîndi. Atunci am conştientizat că şi noi avem valoare. Înainte eram învinşi de la vestiare.
- Aşa ni se spune şi acum, că nu sîntem Brazilia sau Italia.
- E o greşeală. Eu spun că în doi-trei ani vom avea din nou o naţională foarte bună. Trebuie să avem răbdare.
Steaua l-a luat cu avionul de pe plajă
- Care e povestea transferului la Steaua?
- Nu ştiam că va veni Sorin Cîrţu antrenor la Craiova. Era un schimb de generaţii. Nu o să-i dau numele, cineva din conducerea clubului mi-a dat de înţeles că se va face o altă echipă şi că îmi vor da drumul la Dinamo. Le-am spus că la Dinamo nu mă duc niciodată. Am plecat la mare cu copiii. M-am trezit pe plajă cu Tică Dănilescu. "Silviule, nu vrei să vii la Steaua?". Eu aveam ofertă din străinătate, de la Fenerbahce, îmi doream foarte mult să plec.
- Şi de ce aţi ales Steaua?
- I-am spus că vin la Steaua cu o singură condiţie, să pot să plec afară după un an sau doi. Aveam deja 32 de ani. "Urcă în avion să mergem la Ilie Ceauşescu", mi-a zis Nea Tică. Ilie Ceauşescu, ministrul apărării, m-a întrebat şi el ce pretenţii am. I-am spus că nu-mi trebuie bani, doar să pot pleca. "Primii pe listă sînt Tudorel Stoica şi Boloni, apoi plecaţi tu cu Piţi". Mi-am dat acordul. După 30 de minute eram înapoi pe plajă. Aşa am ajuns la Steaua. Bănuiesc că a contat şi cuvîntul familiei Ceauşescu, dar v-am spus în ce context s-a realizat transferul.
- Nu a fost prima tentativă a Stelei să vă transfere.
- Tot cu Steaua am mai discutat, dacă vă aduceţi aminte de finala intercontinentală, de la Tokyo, cu River Plate. Înainte de finală, Craiova a jucat la Braşov. Am făcut 0-0, era Teaşcă antrenor. Luasem nota 9, dar în ziar nu se putea desluşi cine a apărat. Au venit la Craiova şi le-au cerut să mă lase doar pentru acel meci, Duckadam avea probleme cu umărul, nu putea să joace. Am văzut că alţii şi-au arogat apoi merite. Nu, totul a depins de mine. Nu m-am dus la Steaua. Acum regret foarte mult. Cine te mai apreciază pentru acel gest? Nimeni!
- Vă apreciază suporterii Craiovei.
- Da, mi-am dat seama, suporterii m-au iubit foarte mult. Am avut o relaţie specială cu ei. Regret că n-am plecat în 1986 şi să vă spun de ce. Timpul a trecut, lumea uită, dar să joci o finală de Cupă Intercontinentală nu se uită.
"Irlanda? M-am relaxat puţin"
- Zilele acestea s-a reluat la TV gafa lui Tibi din derby-ul Steaua-Dinamo. Şi dumneavoastră aţi fost blamat după meciul de la Kosice.
- Luaţi toate meciurile naţionalei să vedeţi în care am greşit! Eu mi-am asumat toată responsabilitatea. Luaţi caseta şi revedeţi meciul!
- A fost uşor să se dea vina pe portar?
- Foarte uşor. Mi se pare nedrept că am rămas cu eticheta ultimului meci. Uitaţi-vă la gafa lui Andoni Zubizarreta din partida Spania - Nigeria (2-3) de la Mondialul francez. La noi, în general, se pune doar ce luăm, nu şi ce apărăm. Eu ieşisem atunci din circuit de un an şi jumătate, am fost chemat surprinzător.
- Mulţi microbişti cred că eraţi vulnerabil la penalty-uri.
- Am apărat penalty-uri, să ştiţi, nu foarte multe. Am apărat cu Betis, cînd Craiova s-a calificat, cu Spania, cînd a bătut Butragueno, cu Sarajevo. Am apărat cu Dinamo, într-o semfinală de Cupă, au ratat atunci Augustin şi Dragnea. De ce mi s-a spus că nu am apărat nici un "11" metri ? Pentru că în meciul cu Irlanda, de la Campionatul Mondial din 1990, n-am scos nici unul. E o chestie de inspiraţie. Am făcut un Mondial bun, dar îmi reproşez că, după cele 120 de minute cu Irlanda, în loc să mă concentrez şi mai mult la penalty-uri, m-am relaxat puţin şi asta m-a costat. N-am mai avut inspiraţie, n-am ghicit decît un colţ.
- De ce v-aţi relaxat?
- A fost o deconcertare după 120 de minute intense. La un portar consumul psihic este mult mai mare decît la un jucător de cîmp.
- Aţi pregătit loviturile de departajare? Ştiaţi cum bat irlandezii?
- Asta e, că nu ştiam cum trag, pe cînd irlandezul Bonner ştia, studiase nişte casete. Noi de unde să studiem adversarii?
Zoe Ceauşescu şi Fordul promis
- N-aţi primit Fordul promis pentru calificarea în finala Cupei Campionilor Europeni din 1989.
- Noi, la Steaua, jucam cu Ford pe tricouri. Ştiu că trebuia să primim cîte o maşină Ford că am ajuns în finală. Am înţeles că a venit Zoe şi a zis că ne-am făcut de rîs, pentru că am pierdut cu 4-0, şi că nu merităm nici o maşină. Nu ştiu dacă e adevărat, aşa am auzit. Nouă nu ne-a spus în avion, că am călătorit împreună. Nici o echipă nu putea să-i reziste Milanului atunci. Valentin Ceauşescu nu ne-a certat după meci.
- Cine a hotărît ca pe mezin să-l cheme tot Silviu?
- Soţia, Mariana, a vrut să-l cheme Silviu. A fost o surpriză, a venit la 11 ani după Tiberiu, ni l-am dorit foarte mult. În casă sîntem strigaţi Silviu. Răspundem amîndoi de multe ori. Cînd ne sună, bunicul ne întreabă la telefon "Cine e, Silviu cel mare sau Silviu cel mic?". Vocile noastre seamănă fantastic. Silviu e un tip serios, nu-i plac bîrfele. A mai făcut şi el năzbîtii, mi-a spus mai tîrziu Mariana. În clasa a cincea se urcau în podul şcolii, îşi făcuseră un loc de întîlnire acolo, mai şicana profesorii de la "Bălcescu". La noi e tradiţie, toţi am făcut la "Bălcescu". Am considerat că e bine să ai şi cultură generală.
N-a ştiut cît e scorul
În 1985, Universitatea Craiova a eliminat incredibil pe AS Monaco în primul tur al Cupei Cupelor. A fost 3-0 în Bănie, după 0-2 la Monte Carlo, datorită golurilor înscrise de Geolgău (2) şi Bîcu. În prima manşă francezii au jucat extrem de dur, Silviu Lung fiind lovit de mijlocaşul Daniel Bravo. "Am suferit o comoţie la scorul de 1-0. Am avut toată faţa tumefiată. N-am ieşit de pe teren, am continuat să apăr. La final i-am întrebat cît e scorul. Am fost operat după meci timp de 40 de minute", a rememorat Lung.
Protectorul Valentin
Steaua a beneficiat de sprijinul lui Valentin Ceauşescu, fiul cel mare al lui Nicolae Ceauşescu: "Valentin ne-a ajutat foarte mult, ne asigura liniştea necesară şi la club, şi la naţională. Păi, veneau conducătorii noştri de stat şi începeau că <pe turci i-am învins şi la Rovine>, că trebuie să cîştigăm. Valentin ne spunea să-i lăsăm în pace, că nu ştiu fotbal. Venea cu cîte o glumă, lua medicamente bătrînilor, umbla cu o Dacie. Era un om senzaţional, sincer vă spun. Am declarat asta imediat după 1990, cînd nu avea nimeni curaj. Am spus-o eu şi cu Lăcătuş. Restul erau mai reţinuţi".
Fotbal fără stres
Silviu Lung a jucat un an în Spania, la Logrones. "Am rămas doar un sezon pentru că mi s-a rupt ligamentul posterior de la piciorul drept. Aveam 34 de ani. Logrones e un oraş bogat cu 100.000 de locuitori. Eram uniţi în vestiar, organizam săptămînal cîte o masă cu familiile. Am jucat cu uruguayanul Nelson Gutierrez, cu brazilianul Gilson. Era o altă viaţă, fără stres. Nimeni nu te înjura. La noi fiecare meci pierdut e o tragedie, e mai mare stresul din afara terenului", a povestit Lung. Cînd Silviu a semnat cu Logrones, echipa spaniolă s-a despărţit de Antonio Alzamendi, atacantul care-o învingea pe Steaua la Tokyo, în finala regretată şi azi de antrenorul cu portarii al campioanei. La Logrones au mai jucat Marin Dună şi Emil Ştef, fostul goalkeeper al echipei CFR Cluj.
Palma lui Teaşcă
Silviu Lung îi este recunoscător lui Constantin Teaşcă, antrenorul care a promovat mulţi tineri la Universitatea Craiova: "Cei tineri îi mulţumim că ne-a dat şansa să jucăm. Era un antrenor foarte bun, dar dorea să fie dînsul vedeta, nu echipa. Problema era cînd pierdeam, atunci toţi eram vînzători. Cred că din acest motiv nu a rezistat mai mult de un an la nici o echipă. Îmi amintesc că la Petroşani am pierdut cu 1-0 dintr-o fază fixă, n-am avut nici o vină la gol. Teaşcă a venit la duşuri ţipînd, a ajuns şi la mine. Pentru că sînt înalt, a vrut să mă calce pe picior, ca să mă aplec, să-mi dea o palmă. Am scăpat".
"Sînt mîndru şi de Tibi"
Lui Silviu Lung nu i-a fost uşor să-şi vadă băiatul cel mare, Tiberiu, suferind după gafa imensă dintr-un derby Steaua-Dinamo. "După acea greşeală a fost dărîmat. Îmi aduc aminte că un şef de galerie, nu-i dau numele, a intrat în studio şi a spus că dacă mai joacă Tibi Lung, suporterii nu vor mai susţine Steaua. Mi s-a părut prea mult, n-am reproşat nimănui nimic. Asta e viaţa. A fost un curent negativ, şi-a pierdut încrederea. A plecat în Cipru, unde a apărat foarte bine, acum joacă în Africa de Sud"
Teatru şi pescuit
Ce ar face fără fotbal? "Nu m-am gîndit la o altă meserie, dar e cert că n-aş sta la birou, nu pot să-l suport. Mă relaxez în mijlocul naturii, undeva, izolat de lume, cu familia mea, chiar dacă am şi o casă frumoasă, cu verdeaţă. Îmi place să merg la teatru. Am doi prieteni adevăraţi, n-au tangenţă cu fotbalul, mă duc cu ei la pescuit".
"Craiova Maxima şi Steaua 1989 au fost două echipe excepţionale. Una s-a făcut dintr-un imbold studenţesc şi una era a Armatei. Probabil din această cauză Craiova a fost mai iubită, pentru că a fost o echipă studenţească"
"Am simţit, din interior, că retrogradarea Craiovei a fost intenţionată. Staicu era patron. Cu vreo 6 etape înainte de final vînduse mai mulţi jucători la Dinamo"
"Oblemenco nu te jignea, te încuraja, te ajuta cînd aveai nevoie. De mine a avut grijă Sandu Boc. Mai tîrziu eu i-am protejat la Electro pe Adi Ilie şi Gabi Popescu"
"Nu vorbesc de Silviu, pentru că orice aş spune s-ar interpreta. Tot ce pot să spun e că are un potenţial uriaş, e foarte matur pentru vîrsta lui şi sînt foarte mîndru de el"
"Nu sînt un om bogat. Am un trai decent"
DESPRE RIVALI
Moraru - Unul dintre cei mai talentaţi portari. Avea tehnică foarte bună, reflexe foarte bune, o repunere excepţională a mingii în joc din drop
Iordache - El şi Moraru au fost cei mai talentaţi. Reflexe uluitoare, viteză de deplasare, boxa foarte bine mingile, agilitate. Nu era foarte înalt, dar compensa prin forţă explozivă, viteză, detentă.
Duckadam -"Ursul" a fost un portar constant, ieşea bine pe centrări
Boldici- Avea o tehnică foarte bună, era foarte bun la blocaj, în situaţiile de 1 contra 1. Ne-am duelat vreo trei ani pînă am reuşit să mă impun.
CV Silviu Lung
- S-a născut pe 9 septembrie 1956, la Sînmiclăuş (Satu Mare)
- Are 1,96 m
- A apărat la Victoria Carei (1972-74), U Craiova (1974-1988, 1992-1994), Steaua (1988-1990), Logrones (1990-1991), Electro (1991-93)
- 3 titluri de campion al României: 2 Craiova ('79-'80, '80-'81), 1 cu Steaua ('88-'89)
- 5 Cupe ale României: 4 cu Craiova ('77-'78, '80-'81, '82-'83, '92-'93) şi una cu Steaua ('88-'89)
- A strîns 77 de selecţii în echipa naţională, cu care a participat la Euro 1984 şi Campionatul Mondial din 1990
- Are în palmares o semifinală de Cupa UEFA cu Universitatea Craiova (1983) şi o finală de Cupa Campionilor Europeni (1989)
- A fost de 21 de ori căpitanul echipei naţionale
- Are doi băieţi, Tiberiu şi Silviu, amîndoi sînt portari
- În prezent este antrenor cu portarii la CFR Cluj
{{text}}