Campionate

Rijkaard a fost demis de la Galatasaray. Hagi este aproape de a antrena la Istanbul!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 18 octombrie 2010

Conducerea clubului Galatasaray a hotărât, după înfrângerea din meciul cu Ankaragucu, scor 4-2, să renunţe la Frank Rijkaard, iar printre primele opţiuni pentru un eventual succesor se află Fatih Terim şi un duo Gheorghe Hagi-Tugay Kerimoglu, informează Fotomac, preluat de Mediafax.



Potrivit sursei citate, oficialii clubului din Istanbul s-au întrunit într-o şedinţă extraordinară, după partida pierdută pe teren propriu, în etapa a VIII-a a campionatului Turciei, la care suporterii au scandat: "Demisia". "Galatasaray a început să caute un antrenor în locul lui Rijkaard. Primele nume de pe listă sunt Fatih Terim şi duoul Hagi-Tugay", menţionează jurnalul turc.



Cotidianul Star scrie că Gheorghe Hagi a fost contactat deja telefonic de conducerea grupării turce şi că într-un eventual staf tehnic cu românul la conducere Tugay ar fi antrenor secund.



Echipa Galatasaray a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-2, de Ankaragucu. Antrenorul Frank Rijkaard a declarat după acest meci că nu se gândeşte să demisioneze, iar luni formaţia din Istanbul şi-a reluat normal antrenamentele, cu tehnicianul olandez.



După opt etape, Galatasaray ocupă locul nouă în clasamentul campionatului Turciei, cu 12 puncte.



Gheorghe Hagi a evoluat la Galatasaray în perioada 1996-2001, iar în sezonul 2004/2005 a antrenat echipa turcă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.