Liga 1

Oţelul şi Poli conduc în Liga I! Steaua pe 5, Dinamo pe 7, iar CFR pe 11. Cine are cel mai bun antrenor din campionat?

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Echilibrul din primele 11 etape ale stagiunii evidenţiază rolul din ce în ce mai important pe care tehnicienii îl au în evoluţia echipelor pe care le pregătesc.

După ce a schimbat 5 echipe în ultimele 5 sezoane, Dorinel Munteanu a mizat pe stabilitate şi convinge la Oţelul. Gălăţenii sînt lideri şi par să nu se mulţumească doar cu statutul de revelaţie a începutului de stagiune. Dorinel s-a conformat potenţialului pe care l-au arătat elevii săi în ultima parte a sezonului trecut şi reuşeşte să adauge consistenţă parcursului cîştigător de pînă acum.

Şi antrenorul Politehnicii Timişoara, Cosmin Contra, promite să facă faţă luptei din top. Pentru bănăţeni, tentativa nu pare să mai fie suficientă, iar Contra are creditul conducerii în perspectiva duelurilor la vîrf.

Victor Piţurcă pare totuşi să aibă cel mai puternic profil, consolidat datorită victoriilor obţinute atît în debutul stagiunii pe banca Stelei, cît şi la Universitatea Craiova. Sub comanda fostului selecţioner, Universitatea a găsit normalitate în rezultatele pozitive şi a marcat nu mai puţin de 10 goluri în ultimele 3 runde.

Un alt tehnician apreciat, Marius Şumudică, a readus visurile de Ligă în Giuleşti, în timp ce Ioan Andone mizează pe CV-ul impresionant pentru a-i fi trecute cu vederea problemele de la Dinamo.

gsp te provoacă. Spune cine ţi se pare cel mai bun antrenor din Liga I!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.