Săruturile sînt strict interzise în patria dictatorului Ahmadinejad. Republica Islamică nu permite, prin lege, decît contactele fizice între bărbaţi şi femei din aceeaşi familie, dar trei fotbalişti au ignorat acest lucru şi o pot păţi rău.
Potrivit agenţiei Rajanews, aceştia au pupat o suporteră iraniană pe aeroportul din capitala Teheran, violînd astfel codul moral în vigoare în statul asiatic. Cei trei, despre care nu se ştiu numele şi echipa unde joacă, ar fi fost deja arestaţi şi acuzaţi de "comportament anti-islamic", riscînd să ajungă după gratii, să fie amendaţi şi condamnaţi la bătaie cu biciul! Antrenorul acestora, susţine sursa citată, face toate eforturile ca elevii săi să scape basma curată, dar autorităţile rămîn ferme pe poziţie, declarînd că 'trebuie să suporte consecinţele".
În 2003, un alt scandal a izbucnit în Iran, după ce o actriţă iraniană a pupat un regizor cu prilejul ceremoniei de decernare a unui premiu. Ea a fost pedepsită cu 74 de lovituri de bici, dar ulterior, la presiune mediatică, sentinţa i-a fost suspendată. De la venirea la putere în 2005 a preşedintelui Ahmadinejad, controalele asupra comportamentelor considerate imorale s-au înăsprit dramatic.
{{text}}