International   •   Europa League   •   UTRECHT - STEAUA, MÎINE, 20:00, PRO TV şi liveTEXT pe GSP.RO

Tănase, pe urmele lui Claudiu Răducanu! :)

Articol de Alexandru Răducanu   —  miercuri, 20 octombrie 2010

În Ghencea, mocneşte nemulţumirea că banderola stă pe braţul unui jucător care e motiv de ironii între jucători





Mihai Stoica a fost primul care a spus-o răspicat: "Tănase nu poate fi liderul Stelei". Dezvăluirile unor componenţi ai Stelei din sezonul trecut şi ale unora care au început sezonul la Steaua vin să creioneze un portret nu tocmai plăcut actualului căpitan al roş-albaştrilor.



Poveste cu "bomba sexy" tragi-comică

"E Claudiu Răducanu doi" e caracterizarea pe scurt făcută lui Tănase, motiv de ironii şi glume în cîteva rînduri în vestiarul din Ghencea. Primul astfel de caz a fost cînd televiziunile au prezentat imagini cu "bomba sexy", cu care se afla într-o relaţie la vremea respectivă, sărutîndu-se pe gură cu o altă persoană la o petrecere. Colegii au încercat să-l ia la mişto: "Hai, mă, că nu-i face nimic, nu se vede bine pe imagini". Ironia colegilor s-a transformat în uluială cînd Tănase le-a replicat: "Da, mă, aşa e. Nu fac nimic, sînt doar amici, ce tot zic ăştia că se sărută, nu se vede bine pe imagini". Tănase a mai continuat o perioadă relaţia cu "bomba sexy", spre stupefacţia coechipierilor.



Ienei rîde de el, Narcis îl apără

Apoi, cînd Ilie Dumitrescu a avut o expresie în engleză într-o analiză tactică, "cînd nu mai avem timp, apelăm la emergency ball, da, Tănase? Emergency ball pe Kapetanos", colegii i-au caracterizat reacţia decarului: "A rămas cu gura căscată şi privea lung". Nu numai unii din Ghencea îl consideră nepotrivit pe Tănase pentru a fi căpitan, ci şi Emeric Ienei: "Sincer, ce să înveţe colegii de la Tănase? Ce le-ar putea spune el în vestiar?". În apărarea lui a sărit doar Narcis Răducan: "Trebuie spus că la Steaua au fost aduşi 20 de jucători astă-vară, e greu să fie un lider care să se impună după doar o lună. Cristi Tănase plăteşte tribut unor ieşiri extrasportive din trecut".





"Perlele" lui Claudiu Răducanu



1. Luat la mişto în vestiar de stelişti şi întrebat dacă s-ar muta într-un "bloc-notes", Claudiu le-a replicat: "Bineînţeles, cum să nu locuiesc într-un bloc-notes dacă îmi dă clubul aşa ceva?!".

2. Într-o zi de august, le-a spus colegilor în vestiar: "Băi, cine dracu' mai e, mă, şi Canicula ăsta, că am văzut la televizor că face victime multe, omoară oameni?"

3. Într-un meci de Liga 1, Rădoi a fost eliminat, iar pentru Steaua urma la 4 zile un meci în Cupa UEFA. Claudiu Răducanu a izbucnit în plîns în vestiar: "Incredibil, a fost eliminat Mirel şi nu poate juca în Anglia, miercuri, va fi suspendat, ce ne facem fără el?". Atacantul era convins că "roşiile" din prima divizie acţionează şi în cupele europene.

4. Pe vremea cînd era la Extensiv, a fost intrigat că un coleg a ieşit din biroul preşedintelui cu mai multe bancnote decît luase el pentru o victorie: "Incredibil, mă fraieresc ăştia, ăla avea mai multe bacnote, eu de ce am primit mai puţine?". El încasase prima în dolari, colegul lui în lei.





"Tănase nu poate fi liderul Stelei. Pentru asta trebuie să ai ştaif, dar el are prea mult bun-simţ, ca să zic aşa. Nici Apostol nu poate fi, nu vorbeşte suficient pe teren. Ricardo, da, el poate fi"

Helmuth Duckadam, preşedinte Steaua



"După ce a fost pus căpitan al Stelei, Tănase a devenit un fotbalist şi un om mai responsabil, atît în teren, cît şi în afară"

Narcis Răducan, director sportiv Steaua

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.