Mijlocaşul Dorel Stoica explică de ce Ştiinţa merge ceas în Liga 1 Bergenbier de trei etape
- Dorel, circulă vorba că acum oltenii se salută între ei cu trei degete...
- (rîde) E foarte bine că înscriem mult meci de meci, dar să nu uităm că scopul nostru nu e scorul, ci victoria. Următoarea trebuie să pice sîmbătă, cu FC Vaslui.
- De unde forma spectaculoasă din ultimele partide?
- Vă dau principalul motiv: Victor Piţurcă! Cel mai mare antrenor, după părerea mea, e marele cîştig al Universităţii. Şi de aici pleacă multe alte lucruri pozitive.
- Cum ar fi...
- Mentalitatea de echipă mare! Intrăm pe teren cu gîndul să ne impunem jocul de la început. Nu mai e ca pe vremuri, cînd ne mai gîndeam că poate şi un punct ar fi bun.
- S-a construit în jurul lui imaginea unui antrenor dur.
- Nu, nu e deloc <omul cu biciul>, cum cred unii! Bine, glumind puţin, s-ar putea să-mi iau amendă că am vorbit cu voi. Nea Piţi e un foarte bun psiholog. Îl simţim alături şi la bine, şi la rău, ştie ce să ne spună, se implică foarte mult.
- Golul de la Braşov îţi va aduce împăcarea cu fanii?
- Eu consider că tot timpul am avut o relaţie bună cu suporterii. Au fost acele neînţelegeri cu episodul Steaua, dar eu m-am dus să joc acolo doar pentru nea Piţi. Apoi, oricine caută să cîştige cît mai bine, să-şi ajute familia. Uitaţi-vă cîţi foşti mari fotbalişti au probleme cu banii după retragerea din activitate. Mare păcat!
"O dată cu revenirile lui Florin Costea şi Iliev vom fi şi mai puternici. Florin le va închide gura celor care spun despre el că nu va mai reveni la forma dinaintea accidentării"
Dorel Stoica, mijlocaş U Craiova
75 de baloane pe meci a jucat în medie Stoica în acest debut de sezon, fiind lider în Liga 1 la acest capitol
Fotbal • Liga 1 • FC BRAŞOV - U CRAIOVA 0-3
Dorel Stoica explică revirimentul Craiovei: "Funcţionăm ca o echipă mare"
Articol de Alexandru Răducanu — miercuri, 20 octombrie 2010
{{text}}