International   •   Liga Campionilor   •   BAYERN MUNCHEN - CFR CLUJ 3-2

Marginalizat de Cîrţu, Tomas Costa părăseşte campioana în ianuarie » Dragon îmblînzit în Liga 1!

Articol de Valentin Şchiopu   —  miercuri, 20 octombrie 2010

Argentinianul împrumutat de la Porto are o clauză conform căreia poate pleca în pauza competiţională dacă e nemulţumit de statutul său





Tomas Costa a fost prezentat la FC Porto drept succesorul lui Lucho Gonzalez (Marseille). După doi ani petrecuţi la gruparea "dragonilor", Tomy a fost cedat sub formă de împrumut la CFR Cluj, pînă în vara lui 2011. Cu toate acestea, aventura mijlocaşului argentinian în Liga 1 Bergenbier s-ar putea încheia mult mai repede. Costa are o clauză în contract ce-i permite să părăsească în intersezon gruparea din Gruia.



"Dacă Porto primeşte o ofertă de la alt club sau dacă eu nu mai vrea să rămîn, pot pleca în ianuarie. Nu mă gîndesc deocamdată la asta, dar am nevoie de continuitate şi de jocuri în picioare. Norocul meu e că la Cluj sînt doi argentinieni, Culio şi Peralta, care mă ajută să mă acomodez", a spus Costa pentru cotidianul portughez O Jogo.



Sorinaccio nu-l place

Tomas a jucat extrem de puţin la CFR, 75 de minute în campionat, în Giuleşti, şi o repriză în jocul de Cupă cu ACU Arad. Cîrţu l-a lăsat şi aseară pe banca de rezerve, chiar dacă nu avea prea multe soluţii la mijlocul terenului din cauza absenţelor lui Mureşan (accidentat) şi Peralta (neinclus pe lista pentru UCL).

Antrenorul declarase în urmă cu ceva timp că Tomas Costa va primi mai multe şanse. Fotbalistul cumpărat de Porto de la Rosario pentru 3,5 milioane de euro n-a fost însă nici măcar inclus în lotul pentru ultima partidă a clujenilor, 3-5 la Vaslui.





4 etape de campionat au trecut de cînd Tomas Costa n-a mai prins lotul clujenilor





"La CFR s-a schimbat antrenorul şi eu n-am mai jucat. Nu am primit nici o explicaţie"



"Normal că m-aş întoarce la Porto. Mai am încă doi ani de contract. E un club mare şi sper să mai am o a doua şansă acolo"

Tomas Costa, mijlocaş CFR Cluj





Dorit de Estudiantes

Costa ar putea reveni în Argentina, la Estudiantes. Gruparea din La Plata îl vede pe mijlocaş drept o variantă pentru înlocuirea lui Enzo Perez, jucător ofertat de Hamburg şi de Benfica. Tomas şi-a început cariera în Argentina, la Rosario Central, echipă pentru care a evoluat de 47 de ori în trei sezoane.





Die Welt: "<Blatiştii> României"

Cotidianul german Die Welt i-a făcut campioanei României o prezentare în culori sumbre. "Adversarii lui Bayern au progresat rapid, însă sînt supranumiţi manipulatorii de meciuri în România. Metodele prin care au urcat an după an sînt contestate de adversari, care aruncă acuzaţii dure cum ar fi coruperea arbitrilor sau presiunea exercitată mediatic împotriva oponenţilor. CFR-iştii sînt numiţi <blatiştii> de către fanii celorlalte echipe din România", notează ziariştii nemţi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.