Galatasaray Istanbul a anunţat în această dimineaţă că a reziliat, de comun acord, contractul tehnicianului olandez Frank Rijkaard.
"Începând din data de 20 octombrie 2010, în urma unei discuţii pe care am avut-o cu tehnicianul Frank Rijkaard, cu antrenorul Johan Neeskens şi antrenorii secunzi, am decis să ne încheiem colaborarea?", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului din Istanbul, în care i se mulţumeşte stafului tehnic pentru colaborare.
Cotidianul Sabah a notat ieri că Galatasaray s-a înţeles într-o proporţie foarte mare cu Gheorghe Hagi pentru postul de antrenor principal.
Azi însă, tot Sabah a scris că de fapt preşedintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, a obţinut acceptul tehnicianului Fatih Terim, a informat Mediafax.
International • Campionate • URMEAZĂ "REGELE"?
Rijkaard a plecat oficial de la Galatasaray. Cale liberă pentru Hagi!
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 20 octombrie 2010
{{text}}