International   •   Liga Campionilor   •   ARSENAL LONDRA - ŞAHTIOR DONEŢK 5-1

Lucescu după 1-5 cu Arsenal: "Nu mi-a plăcut cum a interpretat arbitrul unele faze"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 20 octombrie 2010

Antrenorul echipei ucrainene Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat după înfrângerea suferită în Liga Campionilor cu Arsenal Londra, scor 1-5, că nu este mulţumit de modul în care arbitrul norvegian Svein Oddvar Moen a interpretat unele faze.



"La conferinţa de presă dinaintea partidei am spus că duelul cu Arsenal constă în două meciuri: primul aici, al doilea la Doneţk. Pentru rezultatul de astăzi nu avem nici o scuză. Noi am jucat prost, ei au jucat organizat. Pe de altă parte, nu mi-a plăcut cum a interpretat arbitrul unele faze", a spus Mircea Lucescu, potrivit Mediafax.



"I-am făcut lui Arsenal trei cadouri: două goluri stupide şi un penalti pe care arbitrul l-a acordat probabil sub presiunea publicului.
La 3-0, totul a devenit clar. Până la primul gol, adversarul nu şi-a creat ocazii. Arsenal a marcat doar pentru că i-am făcut noi cadouri", a continuat el.



Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu şi cu Răzvan Raţ integralist, a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 5-1, de echipa engleză Arsenal Londra, în etapa a III-a a grupei H a Ligii Campionilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.