Baschet. Demisie depusă
Dragan Petricevici, antrenorul formaţiei BC Timişoara, şi-a anunţat ieri demisia, însă conducerea clubului i-a cerut să prezinte înainte o analiză. Jucătorii de la BC Timişoara au fost învinşi marţi seara, în deplasare, pentru a patra oară în acest sezon, în meciul jucat în devans la etapa a 12-a dinDivizia A cu nou-promovata BC Miercurea Ciuc, scor 74-71.
Legislativ. Ordonanţă respinsă
Plenul Senatului a respins ieri prevederea din OUG 77/2010 care dă posibilitatea ca Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului să concesioneze sau să închirieze bazele sportive, iar chiriaşii să schimbe destinaţia acestora. "Această ordonanţă este o aberaţie pentru că anulează o prevedere din Legea Sportului, cea care apără bazele sportive", a declarat senatorul Mihail Hărdău. Prezentă la Senat, Doina Melinte, preşedintele ANST, a militat pentru OUG.
Tenis. Federaţia a pierdut procesul
Clubul "Gala" Deva a cîştigat recent în instanţă anularea tuturor deciziilor, inclusiv adoptarea noului Statut, din precedenta Adunare Generală a FRF Tenis, din noiembrie 2009. Forul condus de Ruxandra Dragomir va organiza sîmbătă o nouă Adunare Generală în care, pe ordinea de zi, figurează şi adoptarea aceluiaşi Statut, cu modificările respinse de către Judecătoria sectorului 2!
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}