Cupa Romaniei

Steaua se revoltă » Roş-albaştrii sînt nevoiţi să joace două meciuri în 48 de ore!

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu   —  duminică, 24 octombrie 2010

Duckadam desfiinţează conducerea FRF pentru că a programat meciul de Cupă la două zile după cel cu Pandurii, în timp ce Narcis acuză şi Sportul de lipsă de respect.







Conducerea din Ghencea a luat foc după ce a aflat că e obligată ca la începutul săptămînii viitoare să dispute două partide oficiale în decurs de 48 de ore. Meciul Steaua - Pandurii e programat mîine seară, iar FRF a decis ca Steaua - Sportul, din "optimile" Cupei, să se joace miercuri seară, în loc de joi, aşa cum solicitaseră steliştii.



"Gîndesc şi procedează anormal"

"Nu ştiu ce rost mai are să jucăm în Europa, cînd la noi în ţară nu găsim înţelegere şi suport. În felul ăsta, Europa League nu mai constituie o miză. Joci joia, după care vii obosit şi eşti pus să joci două meciuri în două zile şi rişti să ratezi campionatul din cauza participării în cupele europene. Nu e normal ca şefii fotbalului să nu se gîndească la asta!", a declarat preşedintele Helmuth Duckadam.



"Aşa înţeleg unii să ne respecte?"

"Ăsta e respectul pe care îl merită Steaua că reprezintă România în Europa şi că se bate pentru a salva coeficientul ţării", a completat şi directorul sportiv Narcis Răducan, care a pus-o la zid şi pe Sportul. Motivul? FRF a dorit, după ce programase întîlnirea miercuri, să schimbe ziua de desfăşurare, pentru joi seară, dar n-a mai vrut trupa din Regie.



"Nici Viorel Moldovan şi nici Vasile Şiman n-au fost de acord să jucăm miercuri, deşi ei joacă fix în aceleaşi zile ca şi noi în etapele 12 şi 13. Unii se dau doar la televizor că ştiu ce înseamnă respectul în fotbal pentru echipele care ţin sus steagul României în Europa", a adăugat Narcis.





"De fiecare dată cînd selecţionerul a solicitat să nu jucăm în ziua de luni înaintea unei convocări, n-am jucat şi am ajutat federaţia, dar văd că FRF nu are aceeaşi susţinere faţă de noi cînd avem nevoie"

Narcis Răducan, director sportiv Steaua



Lăcătuş a mai păţit-o şi în 2007

Nu e pentru prima dată cînd "Fiara" se va întîlni cu o astfel de situaţie. În 2007, tot ca antrenor al Stelei, a fost nevoit să dispute două partide la interval de două zile, ambele de campionat. Pe prima a cîştigat-o, 1-0 cu Craiova pe 10 noiembrie, dar pe a doua a terminat-o la egalitate, 0-0 cu Pandurii pe 12 noiembrie, ambele avînd loc în Ghencea.



46 de ore şi jumătate vor trece de la finalul meciului de mîine seară cu Pandurii, din campionat, şi startul celui cu Sportul, de miercuri seară, din Cupă





Cinci meciuri în 17 zile

Data    Meciul        Competiţia

21 octombrie    Utrecht - Steaua    Europa League

25 octombrie    Steaua - Pandurii    Liga 1 Bergenbier

27 octombrie    Steaua - Sportul    Cupa României

31 octombrie    Bistriţa - Steaua    Liga 1 Bergenbier

4 noiembrie    Steaua - Utrecht    Europa League

7 noiembrie    Rapid - Steaua    Liga 1 Bergenbier



Au jucat cel mai mult

Trupa din Ghencea a disputat cele mai multe meciuri oficiale în actualul sezon, pînă înaintea etapei în curs. Are 17 partide, la fel ca Unirea Urziceni, în timp ce una dintre principalele rivale la cîştigarea titlului, Rapid, a bifat doar 12. Giuleşti

Echipa    Nr. meciuri 2010-2011

Steaua    17

Urziceni    17

CFR    16

Dinamo    16

Timişoara    16

FC Vaslui    14

Rapid    12

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.