Cupa Romaniei

Steaua cheamă suporterii la meciul cu Sportul » Campanie pe facebook! ;)

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Oficialii din Ghencea cheamă suporterii la stadion pe net şi le oferă bilete-cadou pentru partida cu Utrecht.


Steaua apelează la o promoţie pentru a transforma partida de Cupă cu Sportul, de astă-seară, într-una atractivă pentru fani. Şefa departamentului de ticketing invită suporterii la meci pe facebook! În jur de 300 de persoane primiseră invitaţia ei pînă ieri după-amiază.

Clubul are şi o ofertă specială pentru public: fiecare al 100-lea cumpărător al unui tichet pentru jocul din seara asta primeşte un bilet gratuit valabil la "returul" cu Utrecht. Cîştigătorii au dreptul să vadă partida din Europa League de la tribuna a II-a a stadionului din Ghencea. Preţul la case al unui astfel de loc e de 50 de lei.

Roş-albaştrii au apelat la această campanie alarmaţi de numărul mic de persoane care au asistat la jocul cu Pandurii. Doar 4.000 de oameni s-au aflat în tribune luni seară şi şefii clubului se tem că audienţa ar putea fi chiar mai mică la duelul cu Sportul.


11.000 de spectatori au strîns steliştii la cele două meciuri jucate acasă în luna octombrie, cu Sportul (4-2) şi cu Pandurii (2-0)

25.000 de oameni au fost pe Ghencea la jocul cu Craiova (2-1), primul pe care echipa antrenată atunci de Piţurcă l-a disputat acasă în actualul sezon

Vochin: "Nu joacă nimic!"
Redactorul şef adjunct al Gazetei Sporturilor, Andrei Vochin, a criticat prestaţia echipei lui Lăcătuş: "Steaua nu joacă nimic, nu are identitate, arată foarte rău. Cu Pandurii, a avut patru ocazii de gol, iar primul şut pe poartă a apărut prin minutul 48 sau 50. Vedem doar o bubuială fără noimă, o echipă care nu ştie ce joacă. Cînd spun astea, mă bazez pe ce am văzut la meciul cu Pandurii şi pe datele statistice pe care le am", a spus Vochin în emisiunea "Fotbal club", de la DigiSport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.