Campionate

Iuri Pudişev a devenit cel mai bătrîn jucător din Europa » Revenire la 56 de ani!

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Antrenorul secund de la Dinamo Brest a jucat luni contra liderului Borisov. Ajutorul lui Stange la "naţionala" Belarus a fost ales omul meciului pierdut de echipa sa (0-2).


Sir Stanley Matthews era tînăr la 50 de ani cînd a jucat ultimul său meci, la Stoke City. Recordul european de longevitate a fost doborît însă luni în Belarus, chiar în prima ligă. Iuri Pudişev s-a întors pe gazon la 56 de ani şi 205 zile, în meciul Borisov - Dinamo Brest (2-0)!

Antrenorul secund al oaspeţilor a intrat spre final, fiind aplaudat în picioare şi ales de federaţie cel mai bun de pe teren. "Este recompensa pentru serviciile aduse fotbalului", a explicat "principalul" Iuri Puntus. Pudişev este şi unul dintre ajutoarele lui Bernd Stange la "naţionala" Belarus, adversara noastră din preliminariile CE 2012. A cîştigat şi titlul în fosta URSS în 1982 cu Dinamo Minsk, avînd o prezenţă în naţionala sovietică, într-un amical cu RFG. "Secundul" de la Dinamo Brest nu se află însă la prima întoarcere la peste 50 de ani. A mai făcut-o de cîteva ori, ultima dată în 2008, cînd juca la MTZ-Ripo într-un joc din Cupă.


Un mexican a jucat la 71 de ani!
Pe plan mondial, recordul îl deţine un mexican. Salvador Reyes l-a stabilit în 2008, cînd a intrat doar să atingă mingea, într-o partidă dintre Chivas şi Pumas. Avea 71 de ani! În ceea ce priveşte Cupa Mondială, cel mai vîrstnic jucător e Roger Milla. Camerunezul a evoluat la 42 de ani în SUA '94, marcînd şi un gol şi stabilind încă o performanţă istorică.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.