Sporturi   •   Tenis   •   INEDIT

Rafa, peste Obama » Nadal e printre cei mai influenţi bărbaţi din lume

Articol de Luminiţa Paul   —  vineri, 29 octombrie 2010

Numărul unu ATP, Rafael Nadal, a fost plasat pe locul 15 din 49 în topul celor mai influenţi bărbaţi ai anului 2010. Spaniolul e al doilea sportiv, după Drew Brees, în clasamentul alcătuit de cititorii AskMen.com.







"Rivalitate? Care rivalitate? În 2010 Rafael Nadal a ieşit complet din umbra odată monolitică a lui Roger Federer". Aşa începe textul care explică poziţionarea liderului ATP pe locul 15 în topul celor mai influenţi bărbaţi pentru anul în curs. Ierarhia a fost realizată de site-ul AskMen.com, care are lunar 16 milioane de cititori, în baza voturilor acestora. Nadal a avut un sezon de excepţie, cîştigînd şapte turnee, între care trei de Mare Şlem: Roland Garros, Wimbledon şi US Open. A reuşit Grand Slam-ul carierei, completînd ultimul loc rămas gol, New York-ul. A cîştigat doar din tenis 7,7 milioane de dolari. A revenit pe locul întîi al clasamentului mondial.



Toate acestea sînt motive pentru ca Rafa să fie votat deasupra lui LeBron James (locul 17), a actorilor George Clooney (18) şi Leonardo DiCaprio (43) şi chiar a preşedintelui american Barack Obama (21).

Între sportivi, Nadal e devansat doar de Drew Brees, quarterback-ul de la New Orleans Saints, cîştigător anul acesta al Super Bowl-ului. Mai sus decît spaniol se află şi actualul antrenor al lui Real Madrid, echipa favorită a lui Nadal, portughezul José Mourinho, care a cucerit însă Liga Campionilor în 2010 cu Internazionale Milano.





Top 5

1. Jon Stewart    moderator tv

2. Bill Gates    fondator Microsoft

3. Mark Zuckerberg    fondator Facebook

4. Steve Jobs    fondator Apple

5. Kanye West    cîntăreţ

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.