Aclamat de suporteri la partida cu Sportul, mijlocaşul le garantează că nu va purta niciodată tricoul unei rivale.
Janos Szekely a trecut printr-un coşmar, din care s-a trezit cu banderola de căpitan pe braţ. Stelistul a fost operat de menisc, iar cînd s-a însănătoşit a mers la echipa a doua, fiindcă nu accepta să i se reducă salariul. Cum a trecut prin toate? Szekely povesteşte într-un interviu care au fost clipele care l-au schimbat în ultimul an şi cum crede că se va desfăşura viitorul lui în fotbal.
- Janos, ce a fost mai rău: cînd te-ai accidentat sau cînd prezenţa ta în echipă a fost condiţionată de tăierea salariului?
- Accidentarea a fost cel mai rău lucru care mi s-a întîmplat, clar!
- Ţi s-a părut corect ca Gigi Becali să-ţi ceară să accepţi un venit mai mic?
- Nu mai contează ce a fost, totul s-a încheiat şi gata!
- Dar a meritat să renunţi la bani?
- Merită să faci orice sacrificiu atunci cînd e vorba despre Steaua! Nici nu stau pe gînduri cînd spun asta.
- Cine a plătit operaţia şi tratamentul tău?
- Clubul a achitat toate cheltuielile.
- Care a fost cel mai dificil moment pentru tine?
- Cea mai urîtă a fost clipa în care am auzit cuvîntul "operaţie". Atunci m-am simţit cel mai rău. După, a fost mai simplu, fiindcă munceam pentru refacere şi mă gîndeam că la un moment dat o să revin pe teren.
- A fost ciudat că Piţurcă n-a discutat cu tine cît timp a antrenat-o pe Steaua?
- M-a surprins că n-am primit nici măcar un telefon din partea dumnealui. N-a fost deloc plăcut pentru mine, dar asta e viaţa.
- Cît de important a fost că ai avut banderola la meciul cu Sportul?
- E important să fii căpitan, asta e valabil pentru oricare fotbalist. E onorant. Iar cînd e vorba despre banderola Stelei, mîndria e şi mai mare!
- Te-a surprins că suporterii te-au aplaudat în timpul meciului cu Sportul?
- A fost plăcut pentru mine şi sper să-i răsplătesc pe oameni. Cea mai frumoasă răsplată ar fi să cîştigăm campionatul, fiindcă a trecut cam mult timp de cînd n-am mai făcut-o şi lumea are dreptate să fie nemulţumită din cauza asta. Asta e şi cea mai mare dezamăgire din cariera mea de pînă acum, că n-am luat un titlu cu Steaua.
"Se vorbeşte că jucătorii îşi pierd din calităţi după accidentările serioase, dar eu nu simt deloc aşa. N-am pierdut nimic, sînt acelaşi şi-mi doresc să devin şi mai puternic!"
Janos Szekely, mijlocaş Steaua
"Cînd joacă Dinamo sau Rapid în cupele europene, nici nu mă uit la meciurile lor. De ce? Fiindcă nu mă interesează"
Janos Szekely, mijlocaş Steaua
"Lăcătuş a făcut bine că i-a dat banderola lui Szekely la meciul cu Sportul. Probabil că va avea nevoie de el în viitor şi a vrut să-i dea încredere"
Gigi Becali, patron Steaua
Janos Szekely despre...
...posibilitatea de a se transfera în viitor la Dinamo sau la Rapid: "Exclus! N-aş mai juca pentru nici o echipă din Bucureşti, fiindcă sînt la Steaua şi clubul ăsta reprezintă maximum în Capitala României!"
...arbitri: "Cel mai bun din România mi se pare Marius Avram"
...presă: "Îi respect pe ziariştii care scriu despre sport, dar mai sînt şi mici chestii care mă enervează cîte o dată"
...antrenorul favorit: "Aş prefera să mă antreneze Alex Ferguson, dacă aş avea de ales între el şi Mourinho"
...viitorul lui după ce se lasă de jucat: "Rămîn în fotbal sigur, dar încă nu-mi dau seama exact ce voi face"
...scandalul în care e implicat Mutu: "Cînd eram la U Cluj, m-am antrenat la un moment dat cu o echipă din Italia şi ştiu ce părere au italienii despre români. Dacă m-ar fi înjurat un ospătar, cred că şi eu aş fi reacţionat agresiv, cum a făcut Adi"
17 minute are Szekely în acest sezon din Liga 1. A mai bifat 136 de minute în Cupă şi 13 minute în Europa League
Fotbal • Liga 1 • STEAUA - SPORTUL 1-1 (3-1 la penalty-uri)
Szekely a ajuns căpitan după ce a suferit o operaţie şi o scădere salarială: "Orice sacrificiu pentru Steaua!"
Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu — vineri, 29 octombrie 2010
{{text}}