EURO 2012

DNA s-a sesizat şi va căuta probe în Cipru » Sandu: “numele meu a apărut din minciuna presei române” :X

Articol de Daniel Scorpie, Ionuţ Petrişor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Forul anticorupţie din România s-a autosesizat şi a demarat o anchetă împotriva lui Mircea Sandu. Mai mult, ofiţeri de la secţia I vor începe strîngerea dovezilor prin comisii rogatorii.



Scandalul de corupţie de la UEFA în care ar putea fi implicat numele preşedintelui FRF, Mircea Sandu, prinde aploare.

Ieri, DNA s-a autosesizat în acest caz şi a deschis un dosar pe numele numărului 1 de la Casa Fotbalului. Comunicatul Departamentului Naţional Anticorupţie sună astfel: "Procurorii s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări privind presupuse fapte de corupţie în urma cărora anumiţi membri ai Comitetului executiv al UEFA ar fi favorizat, la organizarea Campionatului European de fotbal din 2012, două ţări în detrimentul altei ţări!".

Cazul a fost preluat de Secţia 1 a Departamentului Naţional Anti-corupţie condus de Lucian Papici. Vor fi constituite comisii rogatorii şi mai mulţi ofiţeri DNA vor merge în Cipru pentru a intra în posesia dovezilor deţinute de Spyros Marangos.

Naşu': "Să-i ia pe politicienii care fură!"
Vestea l-a enervat pe Mircea Sandu: "DNA-ul să-i ia pe politicienii ăştia care fură de aici, din ţară, de dă boala peste ei. Credeţi că acolo se trăieşte ca în România?", a punctat preşedintele FRF la Antena 3, continuînd pe site-ul FRF: "Spyros Marangos nu pomeneşte nici un nume şi nici o ţară, declaraţiile sale fiind făcute la modul general. În acea hartă se sugerează cum s-ar fi votat atribuirea Euro 2012. Unde este pomenit numele lui Mircea Sandu? De unde pînă unde bănuiala asupra mea? Asigur întreaga opinie publică de faptul că persoana mea nu a fost şi nu va fi niciodată asociată cu ceea ce înseamnă corupţie".

Reacţia cipriotului: "N-am încredere în UEFA!"
Spyros Marangos a susţinut ieri o conferinţă de presă la un hotel din Nicosia, după ce joi expirase ultimatumul UEFA care-i cerea să producă dovezi pentru acuzele aduse. "Se încearcă discreditarea mea! Nu am încredere în cei de la UEFA şi nu le voi da probele! Avocatul meu se va ocupa de acum înainte de acest caz!", a spus cel care a aruncat în aer lumea fotbalului european cu declaraţiile sale.

"la Nyon, toţi se ascund"
Italienii de la Gazzetta dello Sport sînt şocaţi că singurul acuzat în acest caz este chiar fostul trezorier al federaţiei cipriote şi cel care a făcut denunţul în acest caz. Trimisul ziarului în Elveţia a încercat să interacţioneze cu oameni importanţi ai forului european, însă nimeni nu i-a oferit nici un fel de detaliu: "Toată lumea se ascunde, iese pe uşile din dos!".

Banciu e urs
Ironizînd scandalul în care ar putea fi implicat şi Mircea Sandu, Radu Banciu s-a îmbrăcat aseară în urs într-o emisiune la Sport.ro


"Nu cred că Mircea Sandu a luat acei bani, nu există nici o dovadă! Dacă i-a luat, foarte bine! A adus două milioane de euro în ţară!"
Gigi Becali, patron Steaua

"Să ne aducă dovezile şi vom face tot ce este necesar în privinţa anchetei!"
Michael Platini, preşedinte UEFA


"Dacă aş vrea să fiu răutăcios, aş zice că nu iese fum fără foc. Nu pot să fac asta, sînt doar speculaţii!"
Marian Iancu, preşedinte Poli Timişoara

"Dacă există dovezi, să fie puse pe masă! UEFA este prima care va lua măsuri. FRF nu are de suferit în urma acestui scandal. România nu este implicată în nici un fel în acest scandal"
Ionuţ Lupescu, director general al FRF

"Dacă se vadovedi că acuzaţiile sînt adevărate va fi un mare cutremur în fotbalul românesc. Falia seismului va ajunge şi la UEFA"
Ion Crăciunescu, fost arbitru internaţional

"Multe dintre elementele din poveste ridică semne de întrebare. UEFA a pornit deja o investigaţie. Cunosc persoanele implicate în acest caz, nu cred că ar putea fi vinovate!"
Cristian Bivolaru, fost secretar general al FRF

"Nişte tîmpenii! Incredibil! Mai apare cîte un schizofrenic din acesta şi toată presa imediat sare! Un cadou mai merge, dar nu sume din astea!"
Dumitru Dragomir, preşedinte LPF

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.