International   •   Campionate   •   CM 2022

Japonia pariază pe un proiect SF ca să obţină CM 2022 » Mondial în holograme

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 30 octombrie 2010

La 8 ani după turneul organizat alături de Coreea de Sud, niponii promit să transmită meciurile în direct în 205 locaţii din întreaga lume, implementînd o tehnologie revoluţionară.





Japonia a prins gustul Mondialelor şi după opt ani de la competiţia găzduită împreună cu Coreea de Sud visează la turneul final din 2022. Federaţia de la Tokyo are şi argumente solide pentru a convinge Executivul FIFA să-i acorde pe 2 decembrie dreptul de organizare. Promite să transforme competiţia în "Universal Fan Fest", transmiţînd live toate partidele cu ajutorul hologramelor, în 205 ţări. Un scenariu de film SF, dar perfect realizabil, cred niponii.



200 de camere 3D

În ce constă inovaţia? Japonezii vor să folosească 200 de camere 3D, la fiecare meci, şi să reproiecteze imaginile, în sistem holografic, pe stadioane, în piaţă sau chiar în baruri. Mai mult, fanii vor putea trăi fazele ca la faţa locului, ascultînd în căşti ambianţa şi zgomotul produs chiar la fluierul arbitrului, captate de microfoanele plasate pe tot terenul. Spectatorii ar putea afla live, printr-o simplă atingere, informaţii despre jucători şi statistici ale meciului!



Lider în tehnologie

Pentru proiecţiile publice totul va fi plătit de Guvern în colaborare cu Sony, Panasonic şi cu alte firme din domeniu. "Japonia vrea să-şi recupereze imaginea de lider în tehnologie şi e dispusă la investiţii uriaşe", explică Patrick Nally, consilierul Comitetului de Organizare. "Proiectul e top-secret. Acum se fac doar proiecţii cu holograme după imagini statice. Avem 12 ani să reuşim cu corpuri în mişcare", promite Aoi Konishi, managerul aceluiaşi for nipon.





Ce înseamnă holografia

E o metodă de înregistrare a unei imagini tridimensionale pe un suport bidimensional. O hologramă se deosebeşte de fotografie prin aceea că nu înregistrează doar amplitudinea undei luminoase, ci şi faza ei. Undele electromagnetice reflectate pe scena holografiată sînt înregistrate cu fidelitate de suportul hologramei şi reconstruite la redarea ei. Holograma va deveni o fereastră prin care ochiul percepe acelaşi cîmp luminos pe care l-a produs anterior scena înregistrată. Comparaţia e cea cu o cutie ce se umple cu lumină, reproducînd obiecte.





6 miliarde de dolari este suma totală pe care Japonia a promis că o va pune la bătaie dacă va obţine organizarea CM 2022



Vor să ia faţa Qatarului

Şi Qatar are planuri grandioase, pe care le-a făcut publice de curînd. Deja asiaticii au pregătit cinci proiecte pentru stadioane, fiecare cu un design revoluţionar. Soarele va asigura electricitatea celor mai multe dintre arene, fiecare folosind un sistem unic de control al climei. Care va menţine constant temperatura sub 27 de grade, în ciuda căldurii extreme din deşert.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.