Antrenorul echipei naţionale de handbal a României, Vasile Stângă, a declarat că înfrîngerea în faţa reprezentativei Croaţiei, din preliminariile CE din 2012, îi obligă pe jucători să muncească mai mult, pentru că handbalul românesc "a rămas în urmă".
"Ne-am lovit de handbalul de top şi cu părere de rău ne-am dat seama că sîntem mult-mult de tot în urmă. Ca să revenim unde am fost trebuie să muncim enorm la fiecare nivel de vîrstă, de la juniori pînă la echipele de club", a declarat Stângă, potrivit mediafax.
Selecţionerul apreciază că problemele cele mai serioase apar în defensivă. "E o diferenţă mare de tot în tot ceea ce înseamnă handbal, în special în privinţa angajamentului în faza de apărare. Să ajungem la nivelul Croaţiei este foarte foarte greu", a adăugat Vasile Stângă.
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă joi, la Karlovac, cu scorul de 34-22 (16-11), de vicecampioana europeană şi mondială Croaţia, în meciul de debut din grupa a doua a preliminariilor Campionatului European din 2012. Duminică, la Oradea, tricolorii vor disputa al doilea joc, împotriva echipei Spaniei.
{{text}}