Fotbal   •   Liga 1   •   GLORIA - STEAUA, MÎINE, 18:30, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO

Problema căpitanului reaprinde disputa în vestiarul Stelei » Refuză Bănel banderola?

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu   —  sâmbătă, 30 octombrie 2010

Lăcătuş vrea să-l pună căpitan pe Nicoliţă, însă acesta e încă supărat pentru că i-a fost luată banderola după începutul sezonului.







Steaua nu scapă de problema căpitanului, chiar dacă Lăcătuş a anunţat răspicat că "pînă la iarnă, Tănase va fi cel care va purta banderola, apoi mai vedem". Mîine seară, Lăcătuş trebuie să găsească un alt jucător căruia să-i dea acest rol deoarece Tănase e suspendat şi nu va putea evolua.



Două refuzuri în dreptul lui Bănel

"Fiara" îl vrea pe Nicoliţă căpitan mîine, numai că acesta a mai refuzat în două rînduri să poarte banderola. Prima dată imediat după ce Lăcătuş a preluat echipa şi a dorit să-i ofere acest rol. A doua oară, în finalul partidei cu Napoli, cînd Stancu i-a oferit-o, el urmînd să fie schimbat, însă Bănel n-a vrut s-o ia şi i-a făcut semn să-i fie oferită lui Surdu, ceea ce s-a şi întîmplat.



Ulterior acelui meci cu Napoli, Bănel chiar le-a spus antrenorilor, colegilor şi apropiaţilor săi: "Nicoliţă a fost căpitan la Steaua, dar nu voi mai lua niciodată banderola. De ce? Pentru că nu mai vreau eu". Chiar şi după meciul de la Utrecht, el a evitat să răspundă în mod direct întrebării "e adevărat că ai zis că nu mai vrei banderola?", spunînd: "e cineva căpitan de echipă, nu are rost să discutăm pe acest subiect".



Stancu sau Ricardo

Supărarea lui Bănel a fost declanşată nu atît de faptul că Ilie Dumitrescu i-a retras rolul de căpitan, cît mai ales de faptul că însuşi Gigi Becali a spus, la vremea respectivă, că decizia de a-l pune pe Tănase căpitan a fost foarte bună.



În cazul în care Nicoliţă va refuza banderola, Bogdan Stancu are cele mai mari şanse să fie căpitan la Bistriţa. O altă variantă ar fi Ricardo, despre care Gigi Becali a spus că are călităţi de lider.





Patru căpitani în 3 luni

De cînd a început sezonul, Steaua a disputat 19 meciuri oficiale, avînd 4 căpitani diferiţi. Tănase a fost cel care a purtat banderola cel mai mult, în vreme ce Stancu şi Szekely au prins acest rol atunci cînd au absentat Tănase şi Bănel.



Jucător    Meciuri cu banderola pe braţ

Tănase    11

Nicoliţă    6

Stancu    1

Szekely    1



85 la sută din meciurile disputate cu Nicoliţă căpitan, adică 5 din 6, s-au terminat cu victoria Stelei



27 la sută
din meciurile disputate cu Tănase căpitan, adică doar 3 din 11, s-au terminat cu succesul Stelei



"La Steaua, banderola este tratată de unii precum un accesoriu vestimentar. Eu l-a pune căpitan pe Tătăruşanu"

Mihai Stoica, ex-manager Steaua



Dică, pe urmele lui Adi Matei :-)

Fostul atacant al Stelei şi-a dezvăluit planurile pe care le are după ce îşi va termina cariera de jucător. "Aş reveni ca fotbalist, dar visul meu cel mare e să devin antrenorul Stelei. Nu mi-e frică de Gigi Becali şi de declaraţiile sale, pentru că în ultima vreme s-a mai liniştit", a spus Dică (30 de ani). În urmă cu cîteva zile, Adrian Matei declara: "Eu voi fi următorul antrenor al Stelei, aş putea motiva echipa mai bine decît o face Lăcătuş".



"Vreau Craiova în sferturi"

Preşedintele Stelei a spus ieri cu cine ar dori să joace echipa sa în faza următoare a Cupei României. "Mi-aş fi dorit să picăm cu Dinamo, dar nu se poate deoarece vom fi în aceeaşi urnă valorică. Atunci, vreau cu Universitatea Craiova pentru că de cînd avem rezultate să avem rezultate tot au început unii să vorbească despre noi şi ar fi bine să tranşăm lucrurile pe teren", a spus Duckadam cu trimitere la atacurile lui Piţurcă din ultima vreme.



Narcis pregăteşte transferuri

Managerul sportiv al roş-albaştrilor a spus ieri ce planuri de achiziţii are Steaua în pauza de iarnă. "Avem o bază de date în acest moment, cu jucători din ţară şi străinătate pe toate segmentele de preţ, care sînt monitorizaţi permanent şi în funcţie de necesităţi vom trece la negocieri", a declarat Răducan.





- Steaua va pleca astăzi spre Bistriţa. Echipa se va deplasa pînă la Cluj cu un avion charter, după care va continua drumul cu autocarul.

- Doi jucători sînt în pericol să rateze derby-ul cu Rapid dacă mîine seară vor încasa cartonaş galben. E vorba despre Nicoliţă şi Geraldo.

- Duckadam: "În 10 zile ne vom juca şansele în toate cele 3 competiţii. Meciurile de la Bistriţa şi din Giuleşti sînt decisive în campionat, cel cu Utrecht din Ghencea e vital să-l cîştigăm, iar apoi avem meciul din sferturile Cupei".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.