Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - GAZ METAN 3-2

Fără Danciu la derby? » Atacantul a suferit o entorsă şi ar putea rata meciul cu CFR!

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   —  duminică, 31 octombrie 2010

Atacantul "cîinilor" a făcut o entorsă contra Mediaşului şi riscă să nu joace duminica viitoare, cu CFR Cluj.





Dinamo începe să pregătească de mîine după-amiază meciul de week-end-ul viitor, din Gruia. Din start, Ioan Andone îşi face griji fiindcă tocmai l-a pierdut pentru cîteva zile, de la antrenamente, pe Ionel Dănciulescu. Atacantul s-a ales cu o entorsă la piciorul drept, de aceea a fost înlocuit încă de la pauza meciului cu Gaz Metan, scor 3-2.



"Nu se ştie dacă va putea fi refăcut pînă duminică, atunci cînd jucăm la Cluj", au declarat membrii staff-ului tehnic şi medical. Fotbalistul de 34 de ani a făcut investigaţiile necesare şi i s-au recomandat 3 zile de pauză totală, după care să înceapă antrenamentele uşoare. De-abia joi se va şti dacă Dănciulescu poate intra în lotul de 21 de jucători ce vor fi deplasaţi în Ardeal pentru meciul de duminică, de la ora 20:00, în direct la Antena 1.



1 gol a marcat Dănciulescu în acest sezon de Liga 1 Bergenbier, la 2-0 cu Bistriţa



188 de goluri are Dănciulescu în prima divizie, fiind al 4-lea în clasamentul all-time al puncherilor, după Dudu Georgescu (252), Cămătaru (198) şi Marin Radu (190)





4.000 de lei primă de victorie

După 3-2 cu Mediaş, Borcea a fost în vestiar. I-a felicitat pe jucători şi i-a anunţat că vor primi un bonus pentru revenirea din partea secundă. "Sînt mîndru de voi şi ştiţi că nu rămîn dator!", le-a transmis şeful fotbaliştilor. "Cîinii" vor încasa cîte 4.000 de lei.



Alexe, comparat cu Milan Baros

Hagi l-a pus pe lista de priorităţi pe Marius Alexe, atacantul de 20 de ani urmînd a fi monitorizat de Galatasaray. Cotidianul turc Fanatik a confirmat informaţiile furnizate de gsp, conform cărora dinamovistul ar putea ajunge din iarnă la Istanbul. "Are 1,82 metri, joacă în atac sau pe benzi, similar cu Milan Baros. Alexe se luptă cu apărătorii adverşi în acelaşi stil, are lovituri de cap eficiente şi pare foarte interesant", au scris ziariştii turci.



"Iubesc Dinamo, dar nu mai vreau stres!"

Vasile Turcu, prezent în lojă la meciul cu Mediaşul, încă e acţionar în acte, întrucît nu şi-a primit banii investiţi, aproximativ 2,5 milioane de euro. "O să iubesc Dinamo toată viaţa! Cînd am timp, o să vin la meci pentru că am aceleaşi trăiri pentru acest club de mic copil, dar de cînd m-am retras am scăpat de stres", a zis Turcu.





> Torje va începe de luni antrenamentele uşoare, după ce a stat cu Mediaşul din cauza unei microleziuni fibrilare. Sînt şanse ca el să fie refăcut pînă duminică, la Cluj.

> Djakaridja Kone are probleme la spate, de aceea va efectua un control medical amănunţit.

> Premiu de victorie de la Andone: jucătorii au liber pînă mîine după-amiază la ora 16:00.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.