Hagi a obţinut aseară primul succes de la reîntoarcerea pe banca Galatei, dar a tremurat în final.
S-a întors Gică Hagi, s-a întors şi succesul la Galatasaray! Aseară, 2-1 cu Antalyaspor la prima apariţie a "Regelui" în faţa propriilor suporteri de la preluarea echipei. După ce-au luat o "gură" de moral în derby-ul cu Fenerbahce (0-0), etapa trecută, roş-galbenii s-au prezentat în evidentă "creştere" cu Antalyaspor, ocupanta locului 5. Chiar dacă i-au lipsit din nou Kewell, Milan Baros, Arda Turan, accidentaţi, plus Elano, gripat, şi Ayhan, suspendat, Hagi a găsit formula cîştigătoare.
Greu pînă la gol
E adevărat, gazdelor le-a trebuit mai bine de jumătate de oră ca să găsească drumul spre gol. Şi-a fost o perioadă destul de anostă, semn că noul antrenor mai are destule de pus la punct. De altfel, reuşita de 1-0, semnată Servet Cetin, a venit în urma unei faze fixe, un corner executat perfect de Misimovici (31). Însă o dată spartă gheaţa, a apărut şi creativitatea şi, implicit, un gol din acţiune: Pino, la o minge recentrată de Sabri (34).
Emoţii mari
Cu 2-0 pe tabelă, rezultat periculos de liniştitor, Galata a schimbat registrul la reluare. Le-a cedat iniţiativa oaspeţilor şi rău a făcut. Invitată să atace, trupa lui Mehmet Ozdilek a spus "mersi", iar în minutul 55 a punctat prin Musa: 2-1. Şi în locul unui final relaxant, Hagi a avut parte de unul cu sufletul la gură. Cu şarje tăioase ale Antalyei, ratări incredibile ale oamenilor săi (Servet Cetin, Misimovici) şi 7 minute de prelungire. Dar nu s-a mai schimbat nimic.
6 e locul în clasament pe care a urcat Galata după victoria de aseară: trei poziţii
"Hagi, readu-ne bucuria!"
Apariţia lui Gică Hagi, aseară, pe Ali Sami Yen a ridicat tribunele în picioare. Ultraşii Galatei i-au strigat "Hagi, vino aici!", iar "Regele" s-a dus la mijlocul terenului şi i-a salutat. Impresionante au fost şi bannerele lor. Pe unul stătea scris "O amintire de pe vremea cînd erai jucătorul nostru", alături poza lui Gică ridicînd un trofeu, şi în continuare "Readu-ne bucuria de atunci în prezent!". Pe un altul se putea citi "Hagi, dragoste fără margini, încredere fără limite". Sub privirile soţiei Marilena şi ale fiicei, Kira, noul antrenor al Galatei nu s-a mai agitat atît de mult ca altădată, dar la golurile alor săi s-a bucurat ca un suporter, împreună cu colaboratorii şi în aplauzele başkanului Adnan Polat. (Beniamin Osman, Istanbul)
International • Stranieri • GALATASARAY - ANTALYASPOR 2-1
Hagi, primul succes de la revenirea la Galata! » Triumf palpitant
Articol de Aurelian Botezatu — duminică, 31 octombrie 2010
{{text}}