Lăcătuş are o singură victorie în Grant ca antrenor, dar nu pe teren, ci la Comisie, după "Cazul bricheta".
În şapte meciuri pe care le-a disputat în deplasare contra Rapidului, ca antrenor, Lăcătuş nu a cîştigat niciodată pe teren! A luat trei puncte din Giuleşti în martie 2008, după o victorie repurtată la Comisia de Disciplină. Atunci a fost "Cazul bricheta".
Arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit cu o brichetă aruncată din tribună, a oprit jocul în minutul 73 şi LPF i-a sancţionat pe vişinii cu pierderea meciului cu 0-3. Era 1-0 pentru giuleşteni în momentul în care partida a fost întreruptă, gol Săpunaru.
Exceptînd acest episod, echipele conduse de "Fiară" au mai obţinut doar două egaluri în Grant şi au plecat învinse de patru ori. Cu Lăcătuş pe banca adversarei, Rapidul nici nu a luat gol în ultimele patru jocuri! Iar recordul de scor a fost unul dezastruos pentru actualul tehnician al Stelei, care atunci o pregătea pe UTA şi a pierdut cu 0-4 în faţa giuleştenilor antrenaţi de Răzvan Lucescu.
52 de înfrîngeri a suferit Lăcătuş în cariera sa de antrenor în cele 104 meciuri jucate în deplasare. Au mai fost 21 de remize şi doar 31 de victorii
Meciurile lui Lăcătuş în Giuleşti:
Anul Echipa pe care o antrena Scorul
2000 FC Naţional 2-2
2002 Oţelul 1-2
2003 Braşov 1-1
2004 Ceahlăul 1-2
2007 UTA 0-4
2008 Steaua 0-1 (3-0 la "masa verde")
Acasă, a pierdut doar cu Steaua!
Lăcătuş s-a descurcat mai bine contra giuleştenilor atunci cînd i-a întîlnit pe terenul lui. Vestea proastă pentru roş-albaştri: singura înfrîngere a lui Lăcă acasă, contra Rapidului, a fost chiar în Ghencea, 1-2 în 2009, în faţa unei echipe conduse de Hizo. I-a bătut pe vişinii cu Braşov, cu UTA şi cu Vaslui.
9 victorii ca jucător
Dacă Lăcătuş are un palmares slab ca antrenor în faţa Rapidului, ca fotbalist el a pierdut doar de 3 ori contra giuleştenilor în 19 meciuri jucate în Liga 1! "Fiara" mai are 9 succese şi 7 remize, marcînd 3 goluri în partidele cu echipa din Grant.
Liga 1
Giuleştiul e coşmarul lui Marius Lăcătuş!
Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu — marţi, 02 noiembrie 2010
{{text}}