Liga Campionilor

Chivu s-a certat cu Benitez! » Nu-i convine deloc ca fundaş stînga

Articol de Daniel Scorpie  —  joi, 04 noiembrie 2010

Fundaşul român a dat din nou dovadă de nesubordonare, reproşîndu-i antrenorului lui Inter că l-a pus să joace la Londra într-o poziţie riscantă


Chivu nu se simte deloc bine ca fundaş stînga. A acceptat acest post la Inter, însă are probleme în a se obişnui. Reîntîlnirea de marţi cu Lennon şi colegii săi iuţi de la Tottenham i-a rezervat o nouă seară zbuciumată la Londra. Dincolo de eşec (1-3) şi pierderea poziţiei de lider al grupei, Cristi şi-a pierdut din nou răbdarea şi a intrat în conflict cu Rafa Benitez.

S-a întîmplat chiar în debutul meciului de pe "White Hart Lane", cearta fiind dezvăluită ieri de Gazzetta dello Sport. Chivu i-a reproşat tehnicianului spaniol poziţia din teren: "Dacă facem aşa, riscăm". Benitez i-a explicat imediat, rugîndu-l să stea în banca lui: "Trebuie să rămîi aici!" Dar nu l-a convins deloc pe Cristi. "Nu, nu-i aşa", a insistat căpitanul "naţionalei".

Presa italiană susţine că Benitez i-ar fi cerut lui Chivu să joace mai prudent pentru a-i limita raidurile lui Lennon şi l-a certat din nou, fiind nemulţumit de randamentul românului.


"Chivu nu merită să joace la Inter, nu doar din cauza evoluţiilor, ci şi pentru atitudinea sa faţă de Benitez. Cînd un jucător se ceartă cu antrenorul, e mai bine să schimbe echipa"
Luigi Simoni, fost antrenor Inter între 1997 şi 1999


3,54 este media notelor primite de Chivu din partea celor 6.453 de tifosi, care au votat pe site-ul oficial al lui Inter. Doar Maicon şi Pandev sînt mai slabi


A vrut să iasă la Roma!
Chivu a avut primul conflict cu Benitez pe 25 septembrie 2010. În finalul primei reprize a partidei cu AS Roma, fundaşul stînga al lui Inter a făcut criză de nervi, şi-a scos casca de protecţie, mergînd la marginea terenului pentru a-i cere antrenorului să-l scoată. "Dacă nu aleargă şi mijlocaşii şi dacă nu schimbi ceva, eu plec, ies de pe teren", l-a ameninţat Cristi. Spaniolul a recunoscut că "pe partea lui Chivu lucrurile n-au mers cum trebuia. Am vorbit cu el în pauză şi am rezolvat problema". Iar românul şi-a cerut apoi scuze faţă de toată echipa.

Vinovat la primul gol?
Dincolo de problemele acuzate în duelurile cu rapidul Lennon, care i-a "provocat" şi un cartonaş galben, Chivu a greşit la faza golului lui Van der Vaart, în minutul 16. La pasa dată de Modrici, Samuel iese la ofsaid făcînd doi paşi, în timp ce Cristi rămîne pe loc, undeva în stînga, la marginea careului. Deşi reluările nu-s foarte clare, românul pare că-l ţine în joc pe olandezul ce a deschis scorul. Eroarea a fost remarcată şi de La Stampa, care i-a dat nota 5.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.