Liga Campionilor

Real, tot fără victorie pe San Siro

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Real a plecat iar de pe San Siro fără toate trei punctele. Dar remiza obţinută în ultimele secunde ale prelungirilor i-a ajus ca să se califice deja în "optimi"


După lecţia de la Madrid, Real a continuat să-i predea Milanului şi aseară, pe San Siro. Trupa lui Jose Mourinho a trecut la catedră de la bun început, oferind o adevărată demonstraţie de forţă în prima repriză. Nu i-a ajuns de-o victorie, ce-ar fi fost prima după 13 încercări nereuşite (10 înfrîngeri, 3 remize), dar e bună şi remiza, 2-2, care-o califică de pe acum în "optimi".

Superiori la cam toate capitolele importante, galacticii au păcătuit în schimb la finalizare. Iar în locul unui avantaj consistent, la pauză au intrat doar cu un 1-0 pe tabelă: Higuain, la o pasă "luminoasă" marca Di Maria.

Milan? Neaşteptat de timidă în debut, a prins treptat tupeu - Ibrahimovici a irosit de două ori şansa deschiderii scorului în prima parte -, iar la reluare a devenit chiar obraznică. Şi în decursul a 10 minute (68-78), "bătrînul" Inzaghi a dat meciul peste cap: 2-1. Dar n-a rămas aşa. Real a trecut repede peste şoc şi într-un final cu sufletul la gură, rezerva Leon a adus scorul mai aproape de realitatea din teren.

GRUPA F / ZILINA - MARSEILLE 0-7. Măcel în Slovacia
Marseille nu a avut milă de Zilina şi a rămas în cursa calificării prin cel mai detaşat triumf continental din istoria sa, 7-0. Scorul intră pe locul 2 în topul Ligii, după Liverpool - Beşiktaş 8-0 în noiembrie 2007. Recitalul în faţa "unei echipe demne de campionatul de amatori" ("L'Equipe") a fost condus de Andre Gignac, autor a trei goluri şi marcator în Europa după o pauză de peste 4 ani. Pentru "olimpici" urmează "finala" pentru locul secund de la Moscova, cu Spartak, din 23 noiembrie. Cu punctaj maxim, Chelsea s-a şi calificat în "optimi".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.