Tehnicianul lui Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat după remiza cu AC Milan, scor 2-2, din grupa G a Ligii Campionilor, că la al doilea gol al milanezilor a fost ofsaid clar, informează AFP.
"Primul gol al echipei AC Milan a venit după o fază la care Pepe a alunecat. La al doilea a fost ofsaid clar. În să nu vreau să vorbesc despre Pepe sau arbitraj, am jucat foarte bine în această seară şi golul egalizator al lui Pedro Leon a fost meritat", a spus Mourinho la postul Sky Sport.
De cealaltă parte, antrenorul Massimiliano Allegri consideră echitabil rezultatul. "Adversarii noştri au fost mai buni în prima repriză. În repriza a doua, am avut o reacţie bună. Îmi pare său că nu am reuşit să menţinem rezultatul în ultimele minute de joc. Real Madrid este puternică în atac, are o tehnică foarte bună. Noi ar fi putut să fim mai buni la construcţia jocului", a spus tehnicianul echipei AC Milan.
Echipa Real Madrid s-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a terminat la egalitate, scor 2-2 (0-1), meciul disputat miercuri, în deplasare, în faţa formaţiei italiene AC Milan, în cadrul etapei a IV-a a grupei G a Ligii Campionilor. Golurile italienilor au fost marcate de Inzaghi '58 şi '78, în timp ce pentru formaţia spaniolă au punctat 'Higuain '45 şi Pedro Leon '90+3.
Mediafax
International • Liga Campionilor • AC MILAN - REAL MADRID 2-2
Mourinho: "Al doilea gol al Milanului a fost marcat dintr-un ofsaid clar!" :X
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 04 noiembrie 2010
{{text}}