Fundaşul argentinian Gabriel Heinze va fi în centrul atenţiei, din nou, la duelul de duminică seară, dintre PSG şi Olympique Marseille. Fotbalistul de 32 de ani, în prezent cel mai bine plătit jucător din Franţa, este unul dintre starurile lui OM, dar PSG l-a propulsat la începutul anilor 2000. Iar sud-americanul n-a uitat. A declarat: "N-o să uit niciodată cei 3 ani petrecuţi la Paris şi faptul că PSG mi-a influenţat foarte mult cariera. De aceea am ajuns şi echipa naţională a ţării mele, datorită lui PSG. Datorez foarte multe acestui club. Acum sînt la Marseille, cunosc rivalitatea dintre cele două grupări, dintre cele două oraşe, însă întotdeauna am să respect PSG şi voi vorbi mereu laudativ despre această echipă. Un merit foarte mare în cariera mea l-a avut şi antrenorul Luis Fernades, cel ce m-a adus la Paris".
Unul dintre meciurile de referinţă din Franţa, cel dintre PSG şi OM, va fi duminică, la ora 22:00, în direct pe DigiSport Plus. Heinze este unul dintre cei mai buni apărători ai ultimilor ani, avînd o carieră prodigioasă. A evoluat la PSG, Manchester United, Real Madrid, iar în prezent este la Marseille.
{{text}}