Cei doi nu vor juca în derby-ul de luni din cauza problemelor musculare. Şi Nicoliţă va lipsi, fiind suspendat.
Steaua a revenit cu victorie în cupele europene, însă i-a pierdut pe Iulian Apostol şi pe Romeo Surdu în perspectiva întîlnirii cu Rapid, de luni seară, din Giuleşti. Amîndoi au părăsit terenul accidentaţi şi sînt şanse minime ca ei să fie recuperaţi în timp util pentru partida de la începutul săptămînii viitoare.
Iulian Apostol a ieşit aseară la pauză. Mijlocaşul a resimţit dureri musculare, care nu i-au dat pace, de aceea Marius Lăcătuş a decis să-l introducă în locul său pe Eric Bicfalvi chiar înainte de a se fluiera finalul primei reprize. Iulian revenise acum două luni după o absenţă de jumătate de an cauzată de o operaţie la menisc.
Spre finalul partidei, "Fiara" a mai pierdut un fotbalist, pe Surdu, care a arătat poftă de joc atît timp cît a jucat. Romeo s-a ales cu o leziune musculară. Cei doi fotbalişti vor face astăzi investigaţii medicale amănunţite pentru a şti cît vor sta departe de gazon.
Pe lîngă Apostol şi Surdu, Steaua nu-l are împotriva Rapidului nici pe Bănel Nicoliţă, suspendat.
6 recuperări în atac a reuşit Surdu în meciul cu Utrecht
13 acţiuni utile a iniţiat Apostol aseară, deşi a jucat doar o repriză. El a fost al doilea la acest capitol după Ricardo (27)
International • Europa League • STEAUA - FC UTRECHT 3-1
Apostol şi Surdu s-au accidentat ieri » Out cu Rapid!
Articol de Remus Răureanu — vineri, 05 noiembrie 2010
{{text}}