Handbal

Toulon, ultima redută pentru Oltchim!

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Oltchim Rm. Vîlcea îşi joacă istoria în Franţa. Doar o victorie ar păstra liniştite apele la Rm. Vîlcea


Oltchim nu a ratat niciodată în ultimele trei sezoane accederea în faza a doua a grupelor Ligii Campionilor

Cu două înfrîngeri şi doar o singură victorie în grupa C a Ligii Campionilor după primele trei etape, campioana României este într-o situaţie disperată!

Duminică, la Toulon, contra campioanei Franţei, "galacticele" au o singură variantă: victoria. Antrenorul Peter Kovacs a scăpat ca prin urechile acului să nu fie demis. Conducerea Oltchimului a discutat cu Radu Voina şi Vlad Caba pentru a prelua formaţia, dar aceştia au refuzat. Astfel, pe banca Oltchimului i s-a dat credit în continuare tehnicianului ungur. A primit însă un ultimatum din partea conducerii. "Am încredere că jucătoarele şi antrenorii conştientizează situaţia şi că vom învinge în Franţa. Oltchim are o echipă valoroasă şi sper ca la Toulon echipa să joace la adevărata valoare", a declarat preşedintele Ioan Gavrilescu.

"Va fi un meci foarte greu. Toulon are şi ea acum şanse la calificare după ce a învins în Danemarca, pe Randers. Eu am însă încredere în elevele mele", a declarat Peter Kovacs.

Oltchim a avut şi cîteva probleme de sănătate, dar acestea s-au rezolvat în mare parte. Cristina Neagu va putea evolua chiar dacă la ultimul meci de campionat, miercuri, cu Dunărea Brăila, a călcat strîmb şi şi-a sucit glezna stîngă. Adriana Nechita revine şi ea în echipă după o accidentare mai veche care a ţinut-o departe de teren două săptămîni.

Preşedintele Ioan Gavrilescu a băgat în şedinţă echipa, ieri, înainte de plecarea în Franţa. Oficialul vîlcean le-a atenţionat pe jucătoare că dacă nu vor învinge la Toulon, situaţia va fi una dramatică. "Vor exista măsuri dintre cele mai dure, nu vă veţi mai primi banii la timp. Gîndiţi-vă la aceste lucruri!", le-a spus Gavrilescu.

Locul 4 în campionat
După 7 etape în campionatul Franţei, Toulon e pe locul 4, cu 16 puncte, la 3 puncte distanţă de liderul Metz. De altfel, miercuri, în ultima etapă, Toulon a fost învinsă de Metz pe teren propriu cu 26-25. Nu e însă nici o noutate. Şi în campionatul trecut Toulon a terminat sezonul regulat pe locul 5 şi apoi, în urma playoff-ului, a cîştigat campionatul!

Fără Puşcaşu, Han şi Geiger
Antrenorul Peter Kovacs a stabilit de joi seara lotul care va merge în Franţa. Astfel, faţă de ultima partidă cu Larvik, el a făcut două schimbări. A renunţat la extrema Iulia Puşcaşu Curea, la centrul Roxana Han şi la interul dreapta Melinda Geiger. În locul acestora vor face deplasarea Adriana Nechita, Patricia Vizitiu şi Gabriella Szucs.


CLASAMENT

1. Larvik    3    3    0    0    98-78    6p
2. Oltchim    3    1    0    2    82-80    2p
3. Toulon    3    1    0    2    76-84    2p
4. Randers    3    1    0    2    71-85    2p
Etapa următoare, duminică: Randers-Larvik (ora 15:00), Toulon-Oltchim (ora 18:00)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.