International   •   Campionate   •   DINAMO KIEV - OBOLON 0-2

Ajutor nesperat pentru Lucescu» Dinamo Kiev pierde surprinzător pe teren propriu!

obolon

Articol de Răzvan Luţac   —  duminică, 07 noiembrie 2010

Obolon Kiev, una din formaţiile din subsolul clasamentului din Ucraina, a reuşit marea surpriză a zilei, învingînd la două goluri diferenţă chiar pe terenul lui Dinamo Kiev

Fără Ghioane, românul care nu a prins nici măcar foaia de meci, marea rivală a Şahtiorului a început prost meciul cu Obolon şi a primit gol în chiar minutul 7, marcator Pavlo Khudzik. Lipsiţi de inspiraţie la finalizare, Şevcenko şi compania au mai încasat un gol în repriza secundă, Sibyriakov trecându-şi numele pe lista marcatorilor.

Înfrângerea este cu atât mai surprinzătoare cu cât Dinamo venea după două victorii importante: un zdrobitor 9-0 cu Iliciveţ Mariupol în campionat şi un 2-0 cu AZ Alkmaar în Europa League, victorie prin care ucrainenii îşi asiguraseră în mare parte participarea în primăvara europeană!

În urma acestui surprinzător rezultat, Şahtior Doneţk, formaţia antrenată de Mircea Lucescu, se distanţează în clasament, avînd nu mai puţin de opt puncte avans (43 faţă de 35) în faţa rivalei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.