În Giuleşti, nimeni nu l-a uitat. Din 2001, stadionul poartă numele celui ce a adus primul titlu sub Podul Grant: Valentin Stănescu.
O figură aparte în istoria fotbalului românesc, Valentin Stănescu a impresionat încă din prima clipă în care a călcat ca jucător iarba stadionului din Giuleşti. Odată ajuns, n-a mai putut părăsi echipa, spiritul unic al Rapidului îi intrase în suflet şi nu-l mai putea trăda...
...pînă la retragere. A intrat în lumea antrenorilor şi a început de jos, cu echipe mici. Părea a fi un expert în promovări, ridicînd pe prima scenă echipe ca Metalul Tîrgovişte, Steagul Roşu sau Petrolul, dar era mai mult de atît. La 11 ani distanţă de momentul în care a abandonat mînuşile, Valentin Stănescu se întorcea acasă şi cucerea primul titlu din istoria clubului Rapid.
Au urmat perioade în care a condus toate marile rivale ale giuleştenilor. Succesul său a continuat cu două titluri alături de Craiova, respectiv Dinamo şi o promovare cu Petrolul. A avut ghinion doar în Ghencea, unde singurul sezon a fost dezastruos. Şi-a şters însă orice urmă de "trădare" cînd a ales să revină din nou în Giuleşti, salvînd Rapidul din Divizia B şi aducîndu-l din nou în lumea fotbalului mare din România.
Portarul Valentin Stănescu
Pitic la Olimpia, consacrare la Carmen şi Rapid
Născut la Bucureşti la 20 noiembrie 1922, cu şapte luni înainte de înfiinţarea Rapidului, Valentin Stănescu a fost legitimat, în 1933, la Olimpia Bucureşti. După 9 ani, în 1942, a trecut la Malaxa Tohani, apoi la Sportul Studenţesc Bucureşti, unde a jucat pînă în 1946. În 1946-1947 a apărat poarta celebrei "Carmen", iar după desfiinţarea acesteia şi pînă la retragerea sa din activitatea competiţională, în 1953, s-a regăsit printre componenţii "11"-lui de bază al Rapidului. Este considerat printre cei mai buni portari ai ţării din perioada postbelică, cînd, a şi apărat de cinci ori poarta echipei reprezentative.
Debut fără gol primit la naţională, chiar pe Giuleşti
Pe 22 iunie 1947, România întîlnea Iugoslavia în Campionatul Balcanic şi al Europei Centrale. În faţa a 25.000 de spectatori, reprezentativa noastră se înclina în faţa vecinilor, scor 1-3, golul nostru fiind marcat de Iuliu Farcaş, extrema dreaptă de la Carmen. Antrenorul Colea Vîlcov a mizat pe un portar debutant, Stanislav Konrad de la Oţelul Reşiţa. În minutul 71, acesta i-a lăsat locul între buturi lui Valentin Stănescu, pe atunci goalkeeper-ul lui Carmen, iar poarta a rămas intactă, scorul final fiind stabilit deja încă din minutul 56.
Antrenorul Valentin Stănescu
Expert în promovări
Valentin Stănescu şi-a pus amprenta asupra tuturor echipelor pe care le-a antrenat, reuşind să aducă un plus fiecăreia dintre ele. Rezultatele au venit firesc. A început în 1953, la Locomotiva M.C.F., cu care a ajuns din campionatul regional pînă în Divizia B. Au urmat Dunărea Giurgiu, Unirea Focşani, pe care a scăpat-o de retrogradarea în Divizia C, apoi Metalul Tîrgovişte. Cu echipa din oraşul Turnului Chindiei a ajuns din "C" în Divizia A, momentul istoric venind în 1961. După doar un an, Metalul retrograda în "B", ca şi Dinamo Piteşti şi Jiul Petroşani. La ultima antrena Bazil Marian, fostul coleg din Giuleşti al lui nea Tinel.
Perioada Rapid » Istorie în Giuleşti
Peste încă un an, cînd se afla la o convocare a antrenorilor pe stadionul Republicii şi dădea examen de avansare, era luat din mijlocul unui exerciţiu de către Nae Negulescu de la Rapid şi dus cu maşina în Giuleşti. Era numit pe loc antrenor principal în locul lui Căliţă Roşculeţ. S-a bazat pe jucători crescuţi în Giuleşti, dar treptat au venit şi implanturile. Unul dintre acestea, Bebe Năsturescu, lucrase cu nea Tinel şi la Giurgiu. Fost circar, avea ştiinţa de a păcăli arbitrii, obţinînd uşor lovituri de la 11 metri. Stănescu îl cheamă la echipă şi pe Emerich Vogl, cu care implementează în premieră în România sistemul 4-4-2.
În 1966 îl aduce în Giuleşti pe Rică Răducanu, pe care îl văzuse la un meci de juniori, cînd evoluase o repriză extremă dreapta şi alta portar :). În şase luni Rică a ajuns titularul postului de portar şi a pus umărul la cîştigarea primului titlu din istoria Giuleştiului, după trei ediţii în care Rapidul terminase pe locul secund. Izbînda finală a rapidiştilor a venit în urma unui meci cu Petrolul, la Ploieşti. Jocul s-a disputat pe 11 iunie, data care dădea şi numele străzii pe care Valentin Stănescu îşi petrecuse în Bucureşti copilăria. S-a terminat 0-0, atît cît le trebuia "alb-vişiniilor" pentru a ridica pentru prima oară în istoria lor trofeul de campioni. La final, între petrolişti, care cîştigaseră titlul în sezonul precedent, şi rapidişti s-au schimbat simbolic tricourile de campioni.
Drumul înapoi de la Ploieşti a fost cel mai frumos. Cîntăreaţa Ioana Radu a întreţinut atmosfera, dar imaginile cu oamenii fericiţi care se întorceau pe jos la Bucureşti, pentru că aşa promiseseră dacă Rapidul devine campioană, au fost cele mai emoţionante.
Umilit de Foresta
Bucuria nu a durat prea mult, iar la primul meci care a urmat Rapidul lui nea Tinel s-a făcut de rîs în faţa unei echipe de Divizia C. În semifinalele Cupei, giuleştenii pierdeau în faţa Forestei Fălticeni, nefiind în stare să egaleze după ce moldovenii deschiseseră scorul în minutul 3. În finală, Foresta a fost spulberată de Steaua, care a învins cu 6-0.
Trădat de Sandu Neagu
În următorul sezon Rapidul a terminat pe 9 şi a pierdut finala Cupei în prelungiri, în faţa lui Dinamo, scor 1-3. La 1-1, în minutul 90, giuleştenii au beneficiat de o lovitură de la 11 metri. Sandu Neagu, care în săptămîna dinaintea finalei transformase 30 de penalty-uri din tot atîtea executate, a trimis în bară de această dată. Fără rezultate a plecat din Giuleşti pe 1 octombrie 1968. A doua zi era deja antrenorul Steagului Roşu Braşov, cu care promova la finalul sezonului în Divizia A.
Perioada Steaua » Dublă victorie contra Barcelonei şi neînvins în faţa lui Bayern
A urmat marea încercare a carierei sale, perioada Steaua. Nu a fost entuziasmat deloc de faptul că la clubul de pe Plevnei nu se dorea altceva decît campionatul şi cupa, dar şi-a zis că merită să încerce. Cele mai frumoase amintiri: meciurile din Cupa Cupelor contra Barcelonei, ambele cîştigate. În sferturi, 1-1 la Bucureşti cu Bayern Munchen şi 0-0 în deplasare. Ratarea din minutul 88 a lui Puiu Iordănescu de pe "Grunnwalder Strasse" l-a bîntuit multe nopţi, însă jocul bun prestat de "militari" a fost cel care a rămas peste timp în memoria microbiştilor.
Perioada U Craiova » Al doilea titlu pentru olteni îi poartă semnătura
Pleacă de la Steaua la echipa naţională, însă mandatul său la prima reprezentativă nu durează decît pînă la sfîrşitul lui 1975, fiind înlocuit după insuccesul în faţa echipei olimpice a Franţei, 0-4, la Blois. Merge la Petrolul Ploieşti, cu care mai reuşeşte o promovare, în 1977, apoi ia drumul Băniei, devenind campion pentru a doua oară în România, de această dată cu Universitatea Craiova. Pentru olteni, era al doilea titlu, după cel reuşit în 1974.
Perioada Dinamo » Campion şi în Ştefan cel Mare
Între 1980 şi 1981 s-a aflat pentru a doua oară la cîrma primei reprezentative, dar a ratat de puţin calificarea pentru C.M. din Spania 1982. Pînă în 1982 se află la conducerea formaţiei Dinamo, cu care izbuteşte cucerirea titlului în cel de-al doilea său an în Ştefan cel Mare. Era pentru a 10-a oară cînd "alb-roşii" reuşeau izbînda finală în campionat.
Reîntoarcerea în Giuleşti
În 1982 revine la Rapid, iar un an mai tîrziu obţine promovarea în prima divizie cu "alb-vişiniii". Pentru a treia oară, Valentin Stănescu venea să ajute echipa care i-a oferit probabil cele mai mari satisfacţii în fotbal. "Am păstrat mereu, în minte şi în suflet, imaginea acestor oameni devotaţi echipei giuleştene şi fotbalului", spunea Valentin Stănescu atunci cînd vorbea despre fanii Rapidului care i-au fost mereu alături.
La mijlocul anilor '80 era considerat pe bună dreptate antrenorul român cu cele mai bune rezultate pe plan intern.
{{text}}