Handbal

Ioan Gavrilescu: "Trebuie să ne gîndim la întărirea lotului şi poate chiar la un alt antrenor"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 07 noiembrie 2010

Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat, duminică, după victoria de la Toulon, din Liga Campionilor (26-22), că l-a mulţumit rezultatul, dar nu şi jocul campioanei României.


"Sînt semne pozitive, jocul a fost puţin mai bun ca pînă acum, dar nu m-a mulţumit decît victoria. După primele trei meciuri din grupă, aveam doar două puncte, toată lumea a intrat în alertă, dar iată că acum programul ne avantajează, jucăm ultimele două meciuri acasă şi putem aduna opt puncte.

Cu o victorie în meciul următor, vom avea şase puncte şi ne vom califica în grupele principale, însă acolo ne vor aştepta echipe foarte puternice şi trebuie să ne gîndim ce vom face în continuare.
Să analizăm comportarea noastră, să luăm măsuri, şi mă refer la întărirea lotului şi chiar schimbarea antrenorului. S-a dovedit că adaptarea cu un nou antrenor e mult mai îndelungată şi dificilă decît ne aşteptam", a spus Gavrilescu, potrivit mediafax

Oltchim Rîmnicu Vîlcea a obţinut, duminică, în deplasare, a doua victorie din grupa C a Ligii Campionilor, în faţa formaţiei franceze Toulon Handball, scor 26-22 (13-13). În primele trei meciuri din grupă, Oltchim a bifat o victorie cu Toulon (28-19) şi două înfrîngeri cu formaţiile nordice Randers HK (23-27) şi Larvik HK (31-34).

În grupa C, Oltchim mai are de disputat două meciuri, ambele pe teren propriu, cu Randers HK (14 noiembrie) şi cu Larvik HK (21 noiembrie).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.