Numai cu străini în primul 11, Clujul a rupt seria lui Dinamo, Oţelul a rămas la 9 puncte
Cine-l mai prinde pe Dorinel Munteanu? Nici n-a ajuns bine la stadion şi Andone a aruncat prosopul: "Doar Rapidul mai poate, Dinamo nu!". La Cluj, Ando a fost aplaudat. Dar nu pentru declaraţie, deşi pînă la final s-a văzut că a avut dreptate, ci pentru că, acum doi ani, i-a făcut campioni pe outsiderii vişinii. După primul fluier, în tribune şi pe teren a fost, însă, ca la război.
"Creierul" De Zerbi, şocul Bjelanovici
Startul a fost iute, ca un răpăit de mitralieră. Dolha a agăţat mingea la "capul" lui Cadu (4), apoi "cîinii" au pus tirul pe Nuno Claro. Adi Cristea, pe lîngă, Andrei Cristea, "lift" prins, şi Niculae, ghiulea scoasă în corner, au încins careul vişiniu. Replica străinilor lui Cîrţu a venit, rapidă şi tăioasă. Singur pe 15 metri, Culio a tras aiurea, după care Bjelanovici, cu capul, a trimis peste (15). Cu 9 puncte de recuperat faţă de lider, bucureştenii au forţat, încurajaţi şi de ezitările în serie ale lui Claro. Dar l-au uitat pe De Zerbi. Vulpoiul napoletan, liber pe stînga, a pasat perfect pe 6 metri, de unde Bjelanovici nu putea rata, 1-0 (25)!
Clujul, tren blindat
"Fălcosul" a sărit ca un arc, cu notiţele în mînă. Patru oameni s-au postat pe "16"-le feroviar. N'Doye, de pe 6 metri, a tras incredibil de slab, iar Claro a prins (32). Cîrţu a răspuns: "autobază" scurtă, şarje pe flancuri. Şi ocaziile au curs tot la poarta lui Dolha, erou cînd a scos din vinclu trasorul formidabil expediat de Costa.
Alexe şi Bordeianu au intrat imediat după pauză. Dinamo s-a mutat cu totul în terenul campioanei. Degeaba, fără ocazii. Găurile din apărare au rămas la locul lor. Culio, şut "peste" din mijlocul careului, n-a ştiut să profite (50). L-a imitat, din unghi, Bjelanovici (61), Niculae a salvat greu din faţa lui Piccolo (69), în vreme ce dincolo, Nuno îngheţa în poartă!
Ofsaid la faza golului!
În minutul 25, CFR a deschis scorul prin reuşita lui Bjelanovici, care a înscris din centrarea lui De Zerbi. Reluările TV au demonstrat că în momentul în care italianul îi pasează, croatul era în poziţie regulamentară (foto 1). Totuşi, cînd Culio i-a pasat în banda stîngă lui De Zerbi, acesta se afla în poziţie afară din joc (foto 2). Asistentul Dorin Mudura nu a sesizat ofsaidul şi a lăsat jocul să continue. Vezi aici golul marcat prin care feroviarii au revenit în lupta pentru Europa (video)
Ando ofensiv
Ioan Andone s-a ţinut de promisiunea făcută în săptămîna premergătoare partidei cu CFR şi a început ofensiv partida. "Fălcosul" a trimis în teren din primul minut toţi atacanţii pe care îi avea apţi: Andrei Cristea, Liviu Ganea şi Marius Niculae, cei trei fiind susţinuţi de Adrian Cristea! Ando a ales să-l lase şi pe Andrei Mărgăritescu pe banca de rezerve, preferîndu-l în locul său, alături de Ousmane N'Doye, pe mai ofensivul Cătălin Munteanu.
Torje doar rezervă
Aşa cum Gazeta de duminică a anunţat, Gabriel Torje nu a fost titularizat aseară, deşi micuţul mijlocaş fusese refăcut sută la sută din punct de vedere fizic. Andone a ales să-l lase pe banca de rezerve pe fotbalistul de 21 de ani, considerîndu-l deconectat de la miza meciului de discuţiile cu privire la posibilul său transfer din iarnă la Wolfsburg. Tehnicianul chiar s-a contrat cu agentul lui Torje, Cristea Opria, pe acest subiect.
Inbox:
- Cristi Borcea a sosit la Cluj însoţit de Victor Becali, de Gigi Neţoiu şi de Dănuţ Lupu. Acţionarul "cîinilor" le-a promis jucătorilor înainte de meci o primă substanţială în schimbul a trei puncte.
- Evoluţiile mai slabe ale lui Valeriu Bordeanu din ultima vreme l-au determinat pe Ioan Andone să-i ia tricoul de titular. În locul său a fost preferat Zie Diabate.
- Adrian Scarlatache, care a suferit o contractură musculară la începutul săptămînii trecute, nu a putut fi refăcut şi a fost lăsat în afara lotului de Andone.
- Dinamoviştii au jucat aseară pentru prima dată în acest sezon, în echipamentul alb, de rezervă, cu dungi roşii pe margini.
Cîrţu a cerut să fie fluierat
Finalul partidei l-a găsit pe Sorin Cîrţu extrem de fericit. În momentul în care se îndrepta spre vestiare, Sorinaccio a fost aplaudat în picioare de spectatori. Aceiaşi spectatori care, după eşecul cu Bayern (0-4), îl huiduiseră copios. Cîrţu s-a uitat mirat spre tribune şi a dus degetele la gură, făcînd semn că doreşte să fie fluierat. În glumă, cîţiva suporteri i-au făcut pe plac, apoi l-au aplaudat şi i-au scandat numele. (Marius Tuhuţ)
N'Doye nu joacă în Cupă
În minutul 86, senegalezul Ousmane N'Doye a încasat al doilea cartonaş galben şi, implicit, pe cel roşu. Astfel, mijlocaşul central a fost eliminat şi nu va juca miercuri în Cupa României, cu Universitatea Craiova. N'Doye va putea însă evolua etapa viitoare în campionat, tot cu Ştiinţa. Ambele partide se vor juca în Ştefan cel Mare.
Badea şochează: imnul Craiovei în Ştefan cel Mare!
Preşedintele CA Dinamo, Nicolae Badea, a anunţat aseară că se gîndeşte ca la meciul din Cupa României cu Universitatea Craiova, programat miercuri seara, să realizeze un lucru nemaiîntîlnit în istoria confruntărilor dintre "cîini" şi juveţi. "Studiem posibilitatea ca înaintea partidei, în memoria marelui poet Adrian Păunescu, să ruleze la staţia de amplificare imnurile ambelor echipe. Astfel, în Ştefan cel Mare se va auzi <Oltenia, eterna Terra Nova>", a spus Badea. Dinamo şi U Craiova sînt două dintre cele mai mari rivale din România.
"Sînt convins că nu a fost nici un ofsaid la acea fază. În schimb, Dinamo a jucat extrem de dur, probabil ştiau că li se vor tolera astfel de intrări"
Arpad Paszkany, finanţator CFR
"Ne-am obişnuit să fim dezavantajaţi în meciurile cu CFR, aşa s-a întîmplat mereu. A fost ofsaid clar la golul lor, ne aşteptam să fim ciupiţi"
Cristi Borcea, acţionar Dinamo
"Am văzut reluările şi golul e perfect valabil. Nu comentez arbitrajul, dar nu noi am fost cei avantajaţi"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR
"Nu cred că arbitrii au greşit decisiv. Rămîne de văzut dacă a fost ofsaid la gol, încă n-am văzut reluarea ca să mă pot pronunţa. Oricum, nu d-asta am pierdut"
Ioan Andone, antrenor Dinamo
"E foarte posibil să fi fost ofsaid în momentul cînd Culio îi pasează lui De Zerbi. Ne vom uita pe reluări şi vom vedea clar"
Nicolae Badea, preşedinte CA Dinamo
"Am dominat meciul de la un capăt la celălalt, puteam bate şi mai concludent. Dacă era Traore pe teren, poate îi mai dădeam cinci goluri lui Dinamo!"
Arpad Paszkany, patron CFR Cluj
"Am fost puţin surprins de echipa lui Dinamo, mă aşteptam la o altă formulă de joc. Ţelul nostru e să adunăm cît mai multe puncte şi la iarnă vedem ce mai putem face în acest sezon"
Sorin Cîrţu, antrenor CFR
"Ne-am dorit enorm să cîştigăm, am jucat cu o determinare mare. Sperăm în continuare la titlu! Dacă vom cîştiga următoarele trei partide sîntem în faţă"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj
{{text}}