Cotidianul Il Tempo notează că fundaşul Ştefan Radu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai formaţiei Lazio la derby-ul pierdut cu AS Roma, scor 0-2, în etapa a X-a a campionatului Italiei.
"Unul dintre cei mai buni de la Lazio. A încercat cel puţin să-l oprească pe Vucinici. A dat totul în teren, este un bastion al apărării laziale", a scris Il Tempo, care l-a notat pe Radu cu 6, potrivit mediafax.
Site-ul eurosport.it i-a acordat românului nota 5,5: "Pe partea sa, Roma nu prea a trecut, motiv pentru care ar fi trebuit să-şi ajute mai mult coechipierii în atac".
Agenţia Calciomercato consideră că Radu, care a primit nota 5, a "a suferit la fel ca toţi coechipierii săi". Pentru Newnotizie, care i-a acordat nota 6, Ştefan Radu a încercat să ajute şi atacul, deşi "nu a avut mereu rezultate demne de notat".
Echipa AS Roma, adversara formaţiei CFR Cluj în grupa E a Ligii Campionilor, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), pe Lazio Roma, într-un meci din etapa a X-a a campionatului italian. Portarul Bogdan Lobonţ a fost rezervă la AS Roma, iar fundaşul Ştefan Radu a jucat tot meciul pentru Lazio. Golurile învingătorilor au fost marcate de Borriello '52 şi Vucinici '87, ambele din penalty.
International • Stranieri • LAZIO - AS ROMA 0-2
Presa italiană îl laudă pe Radu Ştefan: "A dat totul pe teren, este un bastion al apărării laziale"
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 08 noiembrie 2010
{{text}}