Fotbal   •   Liga 1   •   ETAPA A XIV-A

Vezi ce recorduri au fost stabilite în etapa a 14-a a Ligii I!

Articol de Liviu Manolache   —  marţi, 09 noiembrie 2010

Etapa recordurilor, aşa poate fi catalogată runda a 14-a.





Oţelul este prima echipă ce a ajuns la 10 victorii, gălăţenii poziţionîndu-se pentru a 7-a rundă la rînd în fotoliul de lider. În premieră, distanţa dintre locul 1 şi poziţia a 3-a a ajuns la 6 puncte, principalii beneficiari fiind moldovenii lui Dorinel Munteanu.



Etapa a consemnat cele mai multe victorii obţinute de gazde, 7, “vizitatorii” plecînd cu toate punctele puse în joc doar de la Craiova.  În Giuleşti s-a înregistrat al 13-lea rezultat de 0-0 din stagiunea actuală, partida consemnînd primul scor alb trecut în contul Stelei.



Timişoara îşi continuă seria excelentă, elevii lui Cosmin Contra contabilizînd al 14-lea meci consecutiv fără înfrîngere, pentru bănăţeni acest număr reprezentînd un record. La polul opus, Braşovul nu a mai cunoscut gustul victoriei din runda a 2-a.



Mihai Pintilii a înscris în premeieră în Liga 1. Gorjeanul a izbutit dubla, performanţă realizată şi de Vasile  Olariu (Victoria). Ilfoveanul a transformat două penalty-uri, fapt ce-l face să fie primul jucător ce marchează de două ori într-un meci de la punctul cu var. Pe lângă cele două goluri din penalty amintite anterior, s-au mai dat alte şase de la 11 metri, astfel, etapa a 14-a a consemnat cele mai multe goluri din lovituri de pedeapsă.



În premieră, nu s-a marcat în primele 15 minute, întîiul gol venind abia în minutul 21, autor Tibi Bălan.



Japonezul Takayuki Seto a înscris golul 100 dat de străini, aceştia contabilizînd un total de 103 reuşite.



Victoria cu 4-1 realizată de Pandurii a însemnat pentru gorjeni primul meci din Liga 1 în care au marcat 4 goluri în poarta adversarilor.



Nu mai puţin de 8 cartonaşe roşii au arătat arbitrii jucătorilor în runda a 14-a, cifra fiind cea mai mare consemnată în cele 14 etape scurse. U Cluj şi CFR conduc în clasamentul penalizărilor, ambele avînd cîte 6 eliminări.



De asemenea, s-a înregistrat cei mai mulţi spectatori prezenţi în tribune, aproximativ 64600.



CFR Cluj a început pentru prima oară un meci în campionatul curent cu unsprezecele de start format exclusiv din străini.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.