Liga 1

Cristi Balaj: ""Aveam ruleta la mine"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Arbitrul derby-ului Rapid-Steaua încheiat cu scorul de 0-0, a declarat că asistenţii n-au sesizat nimic în neregulă cu dimensiunea porţilor din Giuleşti, adăugînd că acestea nu au fost măsurate pentru că nimeni nu a solicitat acest lucru.

"N-a făcut nimeni nici o contestaţie, iar asistenţii nu mi-au semnalat nici ei că ar fi ceva în neregulă cu poarta. Şi dacă aş fi auzit măcar că Tătăruşanu sau altcineva are dubii, fără să existe vreo contestaţie, aş fi măsurat poarta. Aveam în geantă ruleta mea de 5 metri, o scoteam şi în 20 de secunde măsuram şi terminam cu discuţiile", a spus Balaj.

"Am 1,81 metri şi abia ating transversala cu vîrful degetelor însă doar dacă mă ridic pe vîrfuri. Dacă Tătăruşanu putea să pună palma deasupra barei? Are 1,98 şi, probabil, mîna mai lungă", a adăugat Cristi Balaj.

Scandalul porţilor din Giuleşti a început după ce portarul Stelei le-a spus şefilor săi înainte de meci că i se pare că transversala este mult mai jos faţă de o poartă cu dimensiuni normale.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.