Directorul tehnic din cadrul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Marius Gliga, a declarat că participarea echipei României la Ice Hockey Challenge Cup este o provocare.
"Participarea echipei noastre la această competiţie reprezintă o provocare, la fel cum este şi din punct de vedere organizatoric. Echipele cu care ne înlîlnim sînt de valori apropiate. Croaţia şi Serbia au jucat la ultimul Campionat Mondial, în Divizia 1, în timp ce Spania a promovat la ultima editţe. Aşadar, o ocazie bună să ne măsurăm cu formaţii care aspiră la prezenţa în Divizia 1 a Campionatului Mondial", a spus Gliga, potrivit mediafax.
Oficialul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă a subliniat că echipa antrenată de canadianul Tom Skinner este în formare şi speră să se ridice la nivelul acestei competiţii. "România are o echipă în formare, în care experienţa jucătorilor cu state vechi la naţională trebuie să se îmbine cu entuziasmul şi forţa cu care vin tinerii în familia hocheiului. Acest turneu va fi, cu siguranţă, benefic şi sper să ne ridicăm la nivelul acestor aspiraţii, dar şi la un nivel bun de organizare. Braşovul va fi gazda perfectă pentru un turneu de hochei de asemenea anvergură", a completat Gliga.
Challenge Cup se va disputa, începînd de joi şi pînă sîmbătă, la Patinoarul Olimpic din Braşov cu participarea naţionalelor României, Croaţiei, Serbiei şi Spaniei.
{{text}}