International   •   Stranieri   •   INTER MILANO

Chivu, vinovat pentru golul primit de Inter: "A dormit la golul lui Olivera!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 11 noiembrie 2010

Presa italiană a afirmat că fundaşul Cristian Chivu a greşit la golul marcat de Olivera, în minutul 79 al meciului pe care Internazionale Milano l-a terminat la egalitate, scor 1-1, cu Lecce, în etapa a XI-a din Serie A.







"Chivu a dormit la golul lui Olivera", menţionează sportevai.it, care i-a acordat românului nota 5, la fel ca leggo.it. Cristian Chivu a fost notat cu 5,5 de Datasport şi de calciomercato.it,  cea de-a doua sursă considerînd că fundaşul a fost adesea comod şi nu a ieşit în faţă.



Site-ul ilpallonaro.com scrie că jucătorul român a fost "providenţial" la o fază de joc din prima repriză, dar precizează că fundaşul a dormit la golul lui Olivera.

Un alt român din campionatul Italiei, Ştefan Radu, a fost notat cu 6 de Il Tempo, Datasport şi site-ul leggo.it pentru evoluţia din meciul cu Cesena, scor 0-1. "A fost surprins în zona sa, la început. Apoi, a fost mai bun", scrie Il Tempo.

Echipa Internazionale Milano, cu fundaşul Cristian Chivu integralist, a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, miercuri, în deplasare, în compania formaţiei Lecce, în cadrul etapei a XI-a a campionatului Italiei. Golul echipei gazdă a fost reuşit de Olivera '79, în timp ce pentru Inter a punctat Milito '76.



Lazio Roma, cu Ştefan Radu integralist, a fost învinsă, tot miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0, de Cesena, unicul gol fiind marcat de Parolo '85.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.