Sporturi   •   Baschet   •   LIGA EUROPEI CENTRALE

ICIM Arad a obţinut cea de-a doua victorie în Liga Europei Centrale

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 11 noiembrie 2010

Vicecampioana României la baschet feminin, ICIM Arad, a învins miercuri, în deplasare, formaţia cehă Valosun Brno, scor 68-55 (35-20), în cel de-al doilea meci din grupa B a Ligii Europei Centrale (CEWL).







În partida de debut, formaţia antrenată de Stacey Nolan a dispus, pe teren propriu, de austriecele de la Flying Foxes SV Post Viena, scor 83-39 (37-16).



ICIM Arad evoluează în grupa B a CEWL, alături de echipele Post Viena (campioana Austriei), Valosun Brno (locul 6 în sezonul trecut intern din Cehia) şi Slovanka MB (locul 4, tot în Cehia).



În continuare, formaţia antrenată de americanul Stacey Nolan are următorul program în grupa B: cu Slovanka MB (acasă, 24 noiembrie), cu Post Viena (deplasare, 9 decembrie), cu Valosun Brno (acasă, 12 ianuarie) şi cu Slovanka MB (deplasare, 19 ianuarie). 



Primele două clasate din fiecare din cele două grupe se vor califica în Final Four-ul CEWL, programat în 12-13 februarie 2011.



În sezonul trecut al CEWL, baschetul feminin românesc a fost reprezentat de CSM Satu Mare, care a jucat finala mică a competiţiei. (sursa: mediafax)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.