Ionel Gane, fostul atacant oltean care a produs în '94 ultima victorie a Craiovei în Ştefan cel Mare, mizează pe "X2" la meciul de azi
- Ionel, mai ţii minte ce s-a întîmplat pe 24 octombrie '94?
- (rîde) Cum aş putea uita? Am intrat pe finalul meciului cu Dinamo şi am dat golul victoriei. În turul aceluiaşi sezon, la Craiova, tot aşa a fost. Nea Piţi m-a ţinut rezervă, am intrat în ultimele minute şi golul meu le-a fost fatal "cîinilor". Chiar dacă eram la începutul carierei, nu prea-mi convenea că nu jucam titular, dar asta m-a înrăit şi mai tare. Cînd intram, mîncam pămîntul!
- Cine poate fi acum omul decisiv al Craiovei?
- Mi-aş dori să fie Florin Costea în rolul ăsta. Dacă intră, să facă un joc memorabil. A mai făcut un meci mare în "Groapă", cînd eram împreună cu Nicolo Napoli la echipă, dar atunci n-am reuşit să cîştigăm, s-a terminat 4-4. Acum ar merita din plin o răsplată, avînd în vedere prin cîte greutăţi a trecut. Florin e un luptător şi sînt sigur că va reveni în top.
- Eşti optimist?
- Aş merge pe un <X2> şi pe un nou meci fierbinte, cu destule goluri. Ambele echipe au probleme de lot, Dinamo are de partea ei experienţa, însă nici Craiova n-a mai cîştigat acolo de foarte mult timp. Şi dacă un oltean are şansa să o bată pe Dinamo, uită de orice probleme.
"I-am dat şi Craiovei un gol decisiv pe cînd evoluam la Dinamo, însă prefer să-mi aduc aminte de golurile date din tricoul Universităţii"
Ionel Gane, fost atacant U Craiova
"Nu mai stăm în <Dracula Park>"
Conducătorii Universităţii au anunţat că vor renunţa la invitaţiile lor la "oficiala" arenei din "Groapă", în semn de protest. Oltenii acuză că dinamoviştii au încălcat o înţelegere privind preţurile biletelor alocate galeriei Ştiinţei. "Cei de la Dinamo au uitat normele bunului simţ. La peluza suporterilor Craiovei tichetul costă 15 lei, iar în peluza <Cătălin Hîldan> 10 lei. Aşa că refuzăm să mai stăm în <Drakula Park>, la umbra <palmierilor>", se precizează în comunicatul oficial postat pe site-ul Ştiinţei.
Inbox:
- Accidentat în "sfertul" de Cupă, bulgarul Emil Gargorov nu s-a antrenat nici ieri. În schimb, Prepeliţă a trecut peste durerile la genunchi şi s-a pregătit normal.
- Piţurcă a încercat să mai ia din presiunea care-i apasă pe jucători. "Trataţi acest meci ca pe unul oarecare de campionat", le-a spus alb-albaştrilor la antrenament managerul general.
- Oltenii s-au recuperat pentru meciul de azi cu o dietă bazată în special pe carbohidraţi şi cu şedinţe speciale la bazin în care au alternat apa rece cu cea caldă.
- Jucătorii au avut aseară un program lejer. Găman şi compania au părăsit cantonamentul de la Mogoşoaia pentru o plimbare prin Mall Băneasa. ".
Fotbal • Liga 1 • DINAMO - U CRAIOVA, AZI, 19:45, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO
Ionel Gane ştie cum pot cîştiga oltenii în "Ştefan cel Mare": "Faceţi ca mine!"
Articol de Alexandru Răducanu — duminică, 14 noiembrie 2010
{{text}}