Liga 1

Adrian Mititelu: "Steaua şi Dinamo sînt umflate, terminăm pe locul 3"

Articol de Alexandru Răducanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Patronul Adrian Mititelul consideră că oltenii joacă fotbal şi este convins că Universitatea va încheia sezonul pe podium.



- Domnule Mititelu, sînteţi mulţumit de această remiză?

- Este un punct bun pentru noi, dar le meritam pe toate trei fiindcă am jucat bine, mai ales în repriza a doua. Am fost mai buni decît Dinamo! Cred că am avut 60 la sută  posesie.

- De arbitraj ce spuneţi?
- Nu a fost ofsaid la al doilea gol al nostru, iar despre penalty-ul lui Dinamo ce să spun? O fi fost penalty, n-o fi fost. Te mai înşeli. Nu mai vreau să comentez arbitrajul. Şi în Liga Campionilor am văzut că sînt arbitraje extrem de proaste.

- Vă mulţumeşte locul din clasament?
- După jocul prestat, ar trebui să fim mult mai sus, deoarece noi chiar jucăm fotbal. Plutonul fruntaş nu este făcut pe valoare, ci după şansă, după vreo greşeală de arbitraj... Pariez că vom termina sezonul în primele trei locuri şi chiar mi-ar plăcea ca acolo să mai fie Oţelul şi Mediaşul. Steaua şi Dinamo au tot fost umflate, dar Craiova cu Piţi joacă fotbal, chiar dacă pierde.

- Cum vi s-a părut Florin Costea?
- Cel mai mult mă bucură revenirea lui Florin Costea, care a demonstrat că este pe drumul cel bun. Adversarii au de ce să se teamă, fiindcă vor avea o grijă în plus. De acum înainte potenţialul nostru va creşte cu 30 la sută.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.