Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - ITALIA, miercuri 21:45

Cristi Săpunaru nu mai vine pentru amicalul cu Italia, Chivu ajunge mîine!

Articol de Ionuţ Petrişor, Cristi Preda (foto)   —  luni, 15 noiembrie 2010

Delegaţia României a ajuns în Austria la Klagenfurt pentru meciul amical pe care-l vor juca, miercuri, de la ora 21:30 în compania echipei naţionale a Italiei.



Selecţionerul Răzvan Lucescu, alături de preşedintele FRF, Mircea Sandu şi şeful LPF, Dumitru Dragomir, au fost luaţi direct de pe pista aeroportului, la fel ca şi jucătorii. Jucătorul celor de la FC Porto, Cristi Săpunaru nu va mai participa la acţiunea echipei naţionale în urma unei accidentări, în schimb căpitanul tricolorilor, Cristi Chivu soseşte abia mîine în Austria.

Jucătorul Rapidului, Marius Constantin era şi el în vederile lui Răzvan Lucescu, dar s-a accidentat în meciul pe care Rapidul l-a pierdut cu 1-0 în faţa celor de la FCM Tg. Mureş. De asemenea, nici Ştefan Radu nu a mai fost convocat după ce a anunţat că are o inflamaţie la ligamentul genunchiului.



Aceştia au plecat direct la hotel pentru odihnă, urmînd ca pe seară să aibă loc primul antrenament pentru partida de miercuri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.