Sporturi   •   Baschet   •   NBA

Suns, aproape de un record istoric cu Lakers

Articol de Vlad Pahonţu   —  luni, 15 noiembrie 2010

Pheonix Suns le-a provocat a doua înfrîngere a sezonului celor din Los Angeles, chiar pe terenul acestora, 121-116.



Suns a fost aproape să doboare un record din NBA, prin cele mai multe coşuri de 3 puncte. Echipa lui Alvin Gentry a avut 22 de reuşite din zona de 3 puncte şi reprezintă cea mai bună performanţă după cea reuşită de Orlando Magic, în 2009 (23 de coşuri, cu Sacramento Kings).



Marcatorii lui Pheonix: Richardson (7 coşuri de 3 puncte), Turkoglu (5), Frye (4), Dragici (3), Nash (2), Dudley (1).



"N-am ştiut care era recordul. Ştiam doar că am reuşit foarte multe. Nu ne-am dat seama cît de aproape am fost să doborîm recordul", a declarat Richardson (Suns).



Antrenorul lui Lakers, Phil Jackson, a fost foarte impresionat de reuşitele adversarilor. "Este remarcabil. Execuţiile au fost remarcabile".



Într-o formă de invidiat, Kobe Bryant a încîntat prin evoluţia sa, reuşind 25 de puncte, 9 recuperări şi 14 pase decisive. Cel mai bun marcator a fost jucătorul oaspeţilor, Jason Richardson, cu cele 35 de puncte.



Acelaşi Kobe a reuşit faza meciului, în minutul 8 al primei parţi. Bryant l-a driblat pe Grant Hill, a pasat cu geamul coşului advers, după care a marcat cu un slam-dunk.



În această seară, Pheonix joacă pe propria arenă cu Denver, în timp ce Lakers se va deplasa la Milwaukee, pentru întîlnirea cu Bucks.





Top 3 marcatori:



1.Jason RICHARDSON (Suns) - 35 de puncte

2.Pau Gasol (Lakers) - 28

3.Kobe Bryant (Lakers) - 25

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.