Fotbal   •   Liga 1   •   FCM TG MUREŞ-STEAUA, sîmbătă 14:00, Digi, liveTEXT GSP.ro

Victoria cu Rapid face şi mai mare nebunia la Tg Mureş pentru jocul cu Steaua

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 17 noiembrie 2010

Biletele la tribună pentru meciul FCM Târgu Mureş - Steaua, programat pe terenul Trans Sil al formaţiei mureşene, sîmbătă, de la ora 14.00, au fost aproape epuizate, după numai cinci ore de la punerea în vînzare.





Ofiţerul de presă al FCM Târgu Mureş, Vlad Podar, a declarat că în cinci ore au fost vândute aproape 3.000 de bilete, vânzarea fiind oprită, din cauza unei mici erori legate de lipsa tichetelor printabile.



"Între orele 10.00 şi 15.00, s-au vândut 2.900 de bilete, după care vânzarea a fost oprită, din lipsa tichetelor printabile. A fost o mică eroare, n-au mai rămas astfel de bilete, pentru că nu ne aşteptam să fie atât de mare cererea.  95 la sută dintre biletele la tribună s-au vândut, mai sunt doar prin primele rânduri", a precizat Podar.



Potrivit acestuia, punerea în vânzare a biletelor rămase - cele mai multe la peluză - se va relua astăzi.



Pentru meciul de sîmbătă, de la ora 14.00, dintre FCM Târgu Mureş şi Steaua, un bilet la tribună are preţul de 30 de lei, iar unul la peluză - de 25 de lei.



Stadionul are aproximativ 7.500 de locuri, din care pentru 1.500 există abonamente, iar pentru sponsori şi oaspeţi se rezervă în jur de 300.



În etapa a 15-a, FCM Tg Mureş a învins cu 1-0 pe Rapid.



Sursa: MEDIAFAX

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.