Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - ITALIA 1-1

"Motanul" e noul 10 » Bogdan Stancu a devenit "decarul" echipei naţionale, iar Ropotan a preluat numărul lui Rădoi

Articol de Ionuţ Petrişor   —  joi, 18 noiembrie 2010

George Florescu s-a ţinut de cuvînt şi a renunţat la tricoul care i-a atras numeroase critici. Aseară a avut 19 pe spate.





Tricoul purtat în trecut de Gheorghe Hagi şi-a găsit aseară un nou posesor. "Decarul" de drept al "naţionalei" după escapada de la Novi Sad şi suspendarea lui Mutu, George Florescu, a renunţat la numărul 10, din cauza căruia a fost criticat vehement după fiecare acţiune a "tricolorilor". "Dacă aş fi jucat cu 17 sau 24 pe spate, nu mă mai făcea nimeni cel mai prost om din echipă. Lumea aşteaptă de la numărul 10 să facă minuni", a spus mijlocaşul Alaniei.



"Stancu e noul Mutu!"

Decizia selecţionerului de a-i da numărul 10 lui Stancu vine în susţinerea ideii că atacantul Stelei va deveni înlocuitorul lui Adrian Mutu la "naţională". "Bogdan e jucătorul campionatului, trage Steaua după el. Problema se pune aici: Mutu sau Stancu! Valoarea şi experienţa sînt de partea lui Mutu, dar viitorul e Stancu. Dacă l-aş convoca pe Adrian, risc să-l blochez pe Stancu!", declara Lucescu jr. înaintea anunţării lotului.



Selecţionerul i-a oferit aseară lui Ropotan tricoul cu numărul 6, rămas vacant după retragerea lui Mirel Rădoi (29 de ani). Mijlocaşul lui Dinamo Moscova, convocat în premieră în mandatul lui Răzvan, a bifat aseară a doua selecţie.





Balotelli, "decarul" Italiei

Cesare Prandelli i-a dat în premieră tricoul cu numărul 10 lui Mario Ballotelli, devenit astfel urmaş al legendarilor Antognoni, Baggio, Del Piero, Totti. Atacantul lui Manchester City a devenit primul "decar" de culoare din istoria squadrei azzurra.



"Pe mine mă interesează doar prezenţa la <naţională>, aşa că aş vrea să renunţ la numărul 10. N-am cerut eu acest tricou!"

George Florescu, mijlocaş România în septembrie 2010



5 meciuri a purtat Florescu tricoul cu numărul 10



7 jucători au purtat tricoul cu numărul 10 în mandatul lui Răzvan: Mara, Tănase, Ad. Cristea, Mutu, T. Bălan, Florescu, B. Stancu





Topul FIFA: am căzut pe locul 52!

România îşi continuă picajul în clasamentul FIFA, dispărînd din primele 50 de reprezentative ale lumii şi, implicit, de pe prima pagină a ierarhiei. Elevii lui Lucescu jr. ocupă locul al 52-lea, cel mai slab din istorie, cu o poziţie în spatele Bosniei, adversarul "tricolorilor" din primăvară. Ceilalţi oponenţi din preliminariile CE 2012 sînt clasaţi astfel: Franţa pe 21, Belarus pe 40, Albania pe 58 şi Luxemburg pe 133. Înaintea României se află în continuare selecţionate precum Gabon, Burkina Faso şi Guineea. (George Ştucan)



Parcare de 8,7 milioane de euro

STADIONUL NAŢIONAL va avea parcare supraterană. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a alocat ieri suma de 8,7 milioane de euro pentru construirea a 1.300 de locuri de parcare pe patru niveluri lîngă noua arenă. "Măsura este absolut obligatorie pentru găzduirea finalei Europa League 2012. Parcajul va fi construit pe un teren în suprafaţă de 10.800 metri pătraţi şi va avea aria construită la sol de 7.500 metri pătraţi", a punctat primarul Sorin Oprescu.



Selecţionerul ironizat în "Caţavencu"

Ziariştii de la Academia Caţavencu au profitat de faptul că "naţionala" României nu se află în cel mai bun moment şi au realizat un fotomontaj în care selecţionerul este subiectul unei ironii. Lucescu jr. apare văitîndu-se din cauza intensei mediatizări a lui Cristi Pustai, antrenorul lui Gaz Metan, echipă care a învins Steaua chiar în Ghencea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.