International   •   Europa League   •   STEAUA-LIVERPOOL

Steven Gerrard va rata meciul cu Steaua

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 18 noiembrie 2010

Internaţionalul englez al echipei Liverpool, Steven Gerrard, va fi indisponibil între trei şi patru săptămâni, din cauza unei rupturi musculare la coapsă, şi, cel mai probabil, va rata meciul cu Steaua, programat pe 2 decembrie, în grupa K a Ligii Europa, a anunţat, joi, clubul din Premier League.



Mijlocaşul în vârstă de 30 de ani s-a accidentat, miercuri, în timpul meciului amical pierdut de Anglia, cu scorul de 1-2, în compania naţionalei Franţei, pe Wembley, informează AFP.



Accidentarea lui Gerrard a declanşat nemulţumirea celor de la Liverpool, potrivit cărora să ajunsese la un acord cu federaţia engleză şi cu selecţionerul Fabio Capello ca fundaşul să evolueze numai 60 de minute. Steven Gerrard a fost faultat în minutul 85 şi a fost înlocuit.



"Este incredibil, acordul a fost complet ignorat. Au dat dovadă de amatorism şi noi plătim consecinţele incompetenţei lor", a declarat responsabilului serviciului medical al clubului Liverpool, Darren Burgess, conform Mediafax.



Steaua va întâlni formaţia Liverpool pe teren propriu, pe 2 decembrie, de la ora 20.00, în etapa a cincea a grupei K a Ligii Europa. Primul meci dintre cele două echipe a avut loc în Anglia şi s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 4-1.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.